Klaus Iohannis: România este determinată să lupte împotriva moştenirii corupţiei

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în timpul dezbaterii intitulate "20 Years After - The Relevance of the Romanian - U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context", dedicată aniversării a două decenii de la încheierea parteneriatului strategic bilateral, că România a moștenit flagelul corupției din timpul dictaturii comuniste, însă este determinată să lupte împotriva acestei moșteniri.
Alina Costache
08 iun. 2017, 03:01
Klaus Iohannis: România este determinată să lupte împotriva moştenirii corupţiei

În deschidere, moderatorului sesiunii, Edwin Feulner, președintele Heritage Foundation, a evocat valorile comune pe care fundația le împărtășește cu șeful statului român: „protecția drepturilor individuale, importanța libertății economice, statul de drept, valoarea meritocrației și importanța libertății de exprimare.” El a lăudat și hotărârea președintelui României pentru o relație bilaterală puternică, menționând în acest sens și contribuția ambasadorului George Maior în expunerea aceste valori comune. Edwin Feulner a mai amintit că „relațiile economice și de securitate româno-americane se află la un nivel fără precedent în istoria lor”.

Răspunzând unei întrebări venite din partea moderatorului privind protestele de stradă de la începutul anului, președintele a declarat că „România este o țară determinată să devină o democrație solidă ce funcționează foarte bine, însă startul nostru a fost dificil. România a avut o dictatură comunistă, până în decembrie 1989, iar moștenirea acesteia a fost una defectuoasă. Parte a ce am moștenit a fost și corupția. Corupția distruge totul într-o democrație. (…) Câteodată dacă lumea vorbește despre România și aud atât despre corupție au impresia că România este o țară foarte coruptă, însă este de fapt o țară care este foarte determinată să lupte împotriva moștenirii corupției și asta facem”.

Șeful statului s-a referit și la opiniile care iterează că el s-ar afla în spatele luptei anticorupție.

„Câteodată auzim voci în mediul public care spun că această luptă este prea mult, că aduce prea multă tensiune în dezbaterile publice, că atrage prea multă atenție… sunt câțiva care spun ‘ei bine, asta este o idee a președintelui Iohannis’, sau a unor politicieni, sau a unor diplomați (n.r. — președintele se uită către ambasadorul SUA, Hans Klemm), însă nu este, ci este o luptă vitală”, a declarat acesta.

Președintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 4-9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii, elementul central fiind întrevederea oficială cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump.

Șeful statului a participat, miercuri, în Washington, D.C. la dezbaterea „20 Years After — The Relevance of the Romanian — U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context”, dedicată aniversării a 20 de ani de la încheierea parteneriatului strategic dintre cele două țări, găzduită de Heritage Foundation, un think-tank conservator înființat în 1973 și care a jucat un rol cheie în formarea echipei de tranziție administrativă a președintelui Donald Trump.

La dezbatere au mai fost prezenți ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans G. Klemm, consilierii prezidențiali Dan-Andrei Muraru și Bogdan Aurescu, precum și președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Aurel Vainer.

DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România unde se vând case cu 495.000 de euro. Are doar 383 de locuitori, se află într-o zonă spectaculoasă, aerul e curat și e multă liniște
Capital.ro
Guvernul schimbă legea banilor. Decizie pentru românii cu numerar. Cum vor plăti din 2025 cei cu bani cash
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Adevarul
Averea fabuloasă a directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. A fost reangajat și câștigă 9.000 de euro lunar
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Auchan, surpriză pentru bucureșteni. Un magazin cum nu a mai fost
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Adi Sînă a plecat de acasă și stă la un hotel! Motivul BIZAR pentru care soțul Ancăi Serea a luat această decizie
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Omul din umbra lui Călin Georgescu. Apar noi acuzații grave: Un lucru știu cert
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Declarații după meciul FCSB – Manchester United: Ruben Amorim explică victoria echipei sale
MediaFlux
TRUMP nu DĂ ÎNAPOI privind românii DEPORTAȚI! România INTERVINE de URGENȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu – rebut intelectual și relicvă a unui trecut obscur – vrea ”schimbări de frontiere”…