Klaus Iohannis, scrisoare către președintele american Joe Biden

Preşedintele Iohannis i-a transmis o scrisoare omologului american cu ocazia comemorării a 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie.
Filip Stan
10 sept. 2021, 16:08
Klaus Iohannis, scrisoare către președintele american Joe Biden

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, o scrisoare omologului său american, Joseph R. Biden, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.

„Stimate domnule preşedinte, astăzi, la 20 de ani de la teribilele atacuri din 11 septembrie 2001, gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, către supravieţuitori, salvatori şi toţi cei ale căror vieţi au fost afectate de acel act criminal, de ură. După atentatele teroriste, suferinţa comună s-a transformat în solidaritate şi un ţel comun, în Statele Unite şi peste tot în lume, în ţările Aliate şi partenere, inclusiv în România. Hotărârea generală de a face faţă provocărilor comune rămâne o lecţie valoroasă, mereu relevantă, într-o perioadă în care cu toţii ne confruntăm în continuare cu ameninţări atât din partea unor actori statali, cât şi non-statali”, se arată în scrisoarea şefului statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Ucrainei vorbeşte despre un război total la graniţele României. „E cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla, dar, din păcate, există această posibilitate”
Preşedintele Iohannis reafirmă hotărârea privind combaterea terorismului şi extremismului violent şi de a spori rezilienţa.

„În această zi de comemorare, suntem alături de poporul american şi ne reafirmăm hotărârea de a combate terorismul şi extremismul violent, indiferent de ideologie, şi de a spori rezilienţa societăţilor noastre prin consolidarea acelor valori comune care stau la baza acestora şi care le întăresc – democraţia, drepturile omului, libertatea de exprimare, statul de drept”, mai afirmă şeful statului în scrisoare.

Transformare radicală a liderului nord-coreean Kim Jong Un. Dictatorul a slăbit 20 kg, imagini de la parada la care a uimit o lume întreagă FOTO

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Călin Georgescu, dus cu forța la psihiatru?! Cutremur total în România: Îi e frică…
Playtech.ro
Când se virează pensiile în martie 2025. Cei care le primesc prin Poștă vor aștepta mai mult. De ce întârzie plățile
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Toate planetele se aliniază pe 28 februarie. Semnificația unui eveniment unic
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Atenție! SIRENELE de RĂZBOI se aud azi în toată ȚARA! De ce sunt activate și ce trebuie să știi
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Dezvăluirea care pune stop candidaturii sale: Noua față a...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Transportul agabaritic record și tehnologia inovatoare au facilitat traversarea podului din Conop
MediaFlux
BANI mulți de la UE pentru români! SUTE DE MII de persoane vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa