Klaus Iohannis, sunat de cancelarul german Angela Merkel. Ce mesaj i-a transmis preşedintelui

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o convorbire telefonică cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, la inițiativa acesteia. Cei doi lideri au discutat despre stadiul excelent al relației speciale, de natură strategică, dintre România și Germania și au discutat despre consolidarea și aprofundarea dialogului politic bilateral și despre intensificarea coordonării pe teme europene.
Romania TV
27 ian. 2017, 17:28
Klaus Iohannis, sunat de cancelarul german Angela Merkel. Ce mesaj i-a transmis preşedintelui

Klaus Iohannis a asigurat-o pe Angela Merkel că lupta anticorupţie va continua în România.

„Președintele României a arătat că țara noastră rămâne, la nivel regional, un partener de încredere, unul dintre cei mai importanți piloni de stabilitate. În contextul crizelor complexe la nivel internațional, cooperarea dintre România și Germania a cunoscut o dinamizare reală, atât în cadrul UE, cât și în cadrul NATO, această tendință trebuind continuată și pe viitor. Președintele Klaus Iohannis a transmis, cu acest prilej, partenerului german un mesaj ferm privind angajamentul său pentru continuarea luptei anticorupție în România, în scopul construcției unei democrații mature și solide. Președintele României a evidențiat natura complexă a acestui proces și a menționat și concluziile pozitive ale recentului raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru consolidarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Cancelarul german a exprimat întreaga susținere pentru continuarea luptei anticorupție în România și s-a arătat preocupată de eventualitatea ca anumite demersuri să afecteze parcursul pe care s-a înscris România în combaterea acestui fenomen.

Președintele Klaus Iohannis și Cancelarul Angela Merkel au discutat, de asemenea, despre cele mai importante teme actuale de pe agenda europeană, cât și despre viitorul Uniunii Europene, în special în pregătirea summitului informal al UE din Malta (3 februarie a.c.) și al summitului aniversar de la Roma (24-25 martie a.c.), pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, se mai arată în comunicat.

De asemenea, cei doi înalți oficiali au convenit intensificarea cooperării între România și Germania pe problematica europeană, inclusiv în contextul procesului de reflecție privind viitorul proiectului european, cu privire la care ambele state împărtășesc poziții similare.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre