Klaus Iohannis, „surprins neplăcut” de decizia Comisiei juridice a Senatului în privinţa legii graţierii

Președintele Klaus Iohannis s-a arătat "surprins neplăcut" de decizia de miercuri a Comisiei juridice a Senatului care a votat un amendament prin care se grațiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență.
Romania TV
03 mai 2017, 15:20
Klaus Iohannis,

„Deocamdată, fiind în comisie, nu o să mă exprim, dar sunt neplăcut surprins, ca să zic totuși ceva despre evoluția din comisie”, a declarat Iohannis, care a efectuat o vizită la Mănăstirea Voroneț din județul Suceava.

Iohannis a participat miercuri, la Suceava, la o dezbatere pe tema „Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administrația locală vorbește!” la care au luat parte președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, primarii din județ și directorii instituțiilor deconcentrate.

Senatorii juriști au votat miercuri un amendament prin care se grațiază peroanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență.

Senatorul PMP Traian Băsescu a propus să fie grațiată luarea de mită, explicând că mulți oameni politici sunt acuzați atât de această infracțiune, cât și de cea de abuz în serviciu pentru fapte săvârșite în campanii electorale, „când toate partidele s-au finanțat ilegal”. El a susținut că trebuie să existe un moment zero, care se poate face doar printr-o grațiere.

Decizia de grațiere a acestor fapte a fost luată în comisie cu cinci voturi ”pentru” și trei ”împotrivă”.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Marea actriță ne-a părăsit. A fost cea mai iubită, dar boala a doborât-o: Ne va fi dor de ea...
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Horațiu Potra vrea revoltă. Cere ca românii să iasă înarmați pe străzi
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Motivul pentru care a fost respins Călin Georgescu. Ce s-a descoperit în dosarul depus la BEC
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Indemnizaţie de bunic 2025. Ce sume oferă statul pentru a avea grijă de nepoţi. Ce vârstă trebuie să aibă beneficiarii
MediaFlux
Reacția lui Elon Musk, după respingerea candidaturii lui Georgescu: ”E o nebunie”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT