Klaus Iohannis, un nou atac la Guvern: Alocarea resurselor în detrimentul investiţiilor nu este un model sustenabil de dezvoltare

România înregistrează, în prezent, unele dintre cele mai înalte rate de creştere economică la nivel european, dar se remarcă şi adâncirea unor dezechilibre în planul sustenabilităţii macroeconomice, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis transmis în deschiderea congresului organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) în contextul celor 100 de ani de la Marea Unire şi 97 de ani de istorie a profesiei contabile reglementate în ţara noastră.
Filip Stan
28 sept. 2018, 13:30
Klaus Iohannis, un nou atac la Guvern: Alocarea resurselor în detrimentul investiţiilor nu este un model sustenabil de dezvoltare

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, mesajul a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale.

„Activitatea membrilor CECCAR contribuie la asigurarea unui climat economic sănătos. Prudenţa şi corectitudinea nu sunt simple cuvinte, ci principii de referinţă după care dumneavoastră vă conduceţi şi vă organizaţi activitatea. Cu o tradiţie de aproape 100 de ani în România, profesia de expert contabil are un rol esenţial, prin sprijinul, soluţiile şi îndrumarea oferite mediului de afaceri, alături de celelalte profesii din domeniul economic, cum sunt auditorii, evaluatorii, consultanţii fiscali, cât şi din domeniul juridic, cum sunt avocaţii şi practicienii în insolvenţă. Aceste profesii liberale sunt definitorii pentru economia de piaţă şi pentru performanţele acesteia. Doar prin strânsa conlucrare între actorii mediului economic, atât din zona profesiilor liberale, cât şi din cea direct productivă, România îşi poate consolida performanţele economice, prin convergenţa sustenabilă cu ţările membre ale Uniunii Europene”, a transmis preşedintele.

Klaus Iohannis punctează importanţa opiniei corpului experţilor contabili privind economia românească.

„Perioada postcriză a fost una a provocărilor pentru economia noastră. În prezent, România înregistrează unele dintre cele mai înalte rate de creştere economică la nivel european. Cu toate acestea, se remarcă şi adâncirea unor dezechilibre în planul sustenabilităţii macroeconomice. Aşteptările dumneavoastră şi ale companiilor pentru care activaţi, de a vă desfăşura activitatea într-un climat predictibil şi sustenabil, sunt pe deplin îndreptăţite. De aceea, nu trebuie să neglijaţi rolul pe care îl aveţi, ca profesionişti, în a identifica şi comunica soluţii care să conducă la un astfel de climat. Dumneavoastră ştiţi foarte bine că nu este sănătos pentru o companie să se împrumute pe termen lung pentru a finanţa cheltuieli curente. Acelaşi raţionament poate fi extins şi la nivelul economiei naţionale. Alocarea resurselor în detrimentul investiţiilor nu este un model sustenabil de dezvoltare economică. Mai devreme sau mai târziu, perpetuarea acestei abordări va conduce la limitarea oportunităţilor de creştere. În acest sens, dezbaterea politicilor publice şi a posibilelor soluţii, cu seriozitate şi responsabilitate, este nu doar un drept, ci şi o obligaţie a tuturor actorilor politici şi economici, iar cuvântul avizat al dumneavoastră este unul deosebit de important”, se mai arată în mesaj.

Totodată, şeful statului se referă şi la marile trenduri globale ale digitalizării, ale tehnologiilor cloud sau ale inteligenţei artificiale care se fac simţite mai repede şi în contabilitate.

„Inovaţiile, precum optimizarea soluţiilor de înregistrare contabilă cu ajutorul inteligenţei artificiale, reprezintă oportunităţi reale, care solicită flexibilitate şi viziune. Astfel, salut alegerea inspirată a temei congresului de astăzi, pentru că viitorul sustenabil al profesiei dumneavoastră depinde în mod direct de aceste preocupări şi direcţii de acţiune”, se spune în mesajul preşedintelui.

De asemenea, Klaus Iohannis face o trimitere la faptul că în anul Centenarului profesia de contabil aniversează 97 de ani de activitate în România.

„Deşi ne confruntăm în prezent cu o reducere importantă a numărului absolvenţilor de liceu, numărul studenţilor înscrişi la programele de licenţă şi masterat dedicate contabilităţii este totuşi în creştere la marile universităţi din ţară. Buna pregătire şi integritatea cu care vă exercitaţi profesia sunt active valoroase, care fac din CECCAR un brand recunoscut şi respectat de mediul de afaceri din ţara noastră, dar şi de decidenţii de politici publice. Vă felicit pentru activitatea dumneavoastră şi vă doresc mult succes în continuare !”, se mai spune în mesajul preşedintelui. 

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
A murit un fost atacant de la Rapid. Tânărul de 28 de ani a căzut de la etajul 11 al blocului în care locuia
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți