După câteva minute de la începerea şedinţei de joi, şedinţa a fost suspendată pentru că aleşii din opoziţie au început să dea cu gaze lacrimogene în sală.
Acţiunea din parlamentul kosovar, de joi, este cea de-a 9-a de acest fel, din septembrie şi până în prezent. În trecut, astfel de şedinţe parlamentare au mai fost întrerupte şi cu spray-uri cu piper, sticle de apă sau cu fluiere.
Citeşte şi Un nou atac cu gaze lacrimogene în Parlamentul din Kosovo
Protestul actual cu gaze lacrimogene vizează un acord între Kosovo şi Serbia, prin care etnicii sârbi din Kosovo ar urma să primească puteri sporite. Opoziţia kosovară a respins şi un pact de demarcare a graniţei cu Muntenegrul.
Nu în ultimul rând, parlamentarii din opoziţie s-au opus alegerii noului preşedinte al Parlamentului şi au contestat-o la Curtea Constituţională.