Pentru prima dată de la înființare, „DNA a obținut condamnări în peste 90% din cazuri. Este un procent cu mult peste media europeană”, a spus Kovesi la Forumul Republica Moldova-România în domeniul justiției.
„În ultimii cinci ani, procentul de achitări în DNA era undeva între 10 și 12%. Apreciez că este un procent firesc. Nu cred că într-un stat democrat procentul de condamnări trebuie să fie de 100%”, a adăugat șefa DNA.
Potrivit Agerpres, ea a spus că, în 2006, 360 de persoane au fost trimise în judecată, însă în 2010 acest număr a crescut la 937, iar în 2015 — la 1.258. Printre cei trimiși în judecată în 2015 s-au numărat un prim-ministru, cinci miniștri, 67 de deputați și cinci senatori, 97 de primari și viceprimari, 15 președinți și vicepreședinți de consilii județene, precum și 32 de directori de companii naționale, a mai arătat Kovesi la forumul cu tema „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectiva europeană”.
În 2006, 155 de inculpați au fost condamnați definitiv, în 2010 — 154, iar în 2015 — 973, a adăugat ea.
Kovesi a ținut să amintească „rolul pe care Înalta Curte de Casație și Justiție l-a avut în special în găsirea unor soluții de finalizare rapidă a dosarelor”.
„În urmă cu cinci ani, în România erau dosare care se judecau de șapte, opt sau zece ani de zile. Și acest lucru nu se datora incompetenței și nici neprofesionalismului procurorilor sau judecătorilor, ci se datora unor lacune din legislație care de foarte multe ori erau exploatate de persoanele care erau trimise în judecată. Și pe bună dreptate. Așa înțelegea o persoană trimisă în judecată să își facă apărarea și era o modalitate legală de a se apăra. Nu putem să criticăm acest lucru”, a mai declarat procurorul-șef al DNA.
Pe de altă parte, Kovesi a atras atenția că provocările actuale ale DNA sunt regimul imunităților, păstrarea stabilității instituționale și păstrarea cadrului legislativ și a instrumentelor de investigare.