Kremlinul confirmă o întâlnire Putin-Erdogan la începutul lui august, în Rusia

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, se vor întâlni în Rusia, la începutul lunii august, a anunțat miercuri Kremlinul, confirmând informațiile apărute în presa turcă, transmite AFP.
Filip Stan
20 iul. 2016, 12:51
Kremlinul confirmă o întâlnire Putin-Erdogan la începutul lui august, în Rusia

Dnii Putin și Erdogan au convenit să se întâlnească în primele zece zile ale lunii august‘, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, menționând că întrevederea va avea loc în Rusia, data și locul urmând să fie precizate.

Vladimir Putin a discutat telefonic duminică cu Recep Tayyip Erdogan, urându-i o revenire rapidă la stabilitate după tentativa de puci din Turcia și cerându-i totodată să asigure securitatea turiștilor ruși.

În aceeași zi, agenția de presă turcă Anadolu a transmis că președinții Erdogan și Putin intenționează să se întâlnească în prima săptămână din august, fără a da alte detalii.

La rândul său, ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu indica, în luna iulie, că Erdogan s-ar putea deplasa în august la Soci, în sudul Rusiei, pentru o întrevedere cu Putin.

Întâlnirea va fi prima între cei doi lideri după mai multe luni de tensiuni puternice în relațiile dintre Moscova și Ankara, după ce aviația turcă a doborât, în noiembrie, un avion de bombardament rus la granița cu Siria.

În urma incidentului, Rusia a decretat un val de sancțiuni economice împotriva Turciei și le-a cerut cetățenilor săi să renunțe la deplasările turistice în această țară.

Situația s-a calmat însă după ce Erdogan i-a trimis lui Putin o scrisoare de scuze lui Putin, la începutul lunii iunie.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cele trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 10 martie. Împăcări, reușite și bucurii din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Decizie de ultimă oră luată de BEC. Candidat interzis la alegeri
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier