Fata, în vârstă de 13 ani, a fost găsită sub un pod, într-o stare avansată de ebrietate, de un grup de copii. Minorii au chemat imediat ambulanţa, iar fata a fost transportată de urgenţă la Spitalul de Copii, prezentând o alcoolemie de 1,55 grame la mie, tulburări de vedere şi vorbire.
După ce şi-a mai revenit puţin, fata le-a povestit medicilor că a petrecut cu prietenii şi a băut vin, fiind pentru prima oară când consumă băuturi alcoolice.
Minora a fost internată la Secţia de Toxicologie a Spitalului de Copii din Iaşi.