La 66 de ani, o femeie ridică 100 de kilograme FOTO

O femeie de 66 de ani din Anglia a câştigat primul loc la un concurs de ridicat greutăţi din oraşul Bournemouth. Actuala pensionară, fostă asistentă medicală, a doborât mai multe recorduri pentru grupa ei de vârstă, ajungând una dintre cele mai puternice bunicuţe din Marea Britanie. Ea reuşit să ridice 100 de kilograme, dublul greutăţii sale. 
Romania TV
11 dec. 2012, 11:19
La 66 de ani, o femeie ridică 100 de kilograme FOTO

Pat Tombs, sau „Piticul Atomic”, cum îi spun colegii din sala de antrenament este o fostă asistentă medicală care de şase ani se antrenează în fiecare zi pentru a-şi depăşi limitele.

Femeia spune că a intrat prima oară într-o sală de forţă deoarece voia să slăbească.  A început să se antreneze pentru a-şi îmbunătăţi încrederea în sine. Zi după zi a reuşit să ridice greutăţi din ce în ce mai mari astfel că bătrânica de un metru şi jumătate a ajuns la greutăţi de aproape 100 de kilograme. Dat fiind faptul că nu cântăreşte mai mult de 50 de kilograme, ea a ajuns să ridice dublul greutăţii ei.

Doamna Tombs a ajuns vedetă locală în Clacton, oraşul în care locuieşte, din regiunea Essex. Potrivit The Sun, ea a reuşit să doboare nu mai mult de trei recorduri neoficiale ale Angliei în materie de ridicat greutăţi. Ultimul concurs la care a participat a avut loc în Bournemouth, în luna noiembrie, unde a câştigat primul loc la mai multe categorii. 

„Ştiind că am doborât recorduri la fiecare categorie mă face să plutesc, a fost un sentiment cu adevărat incredibil. Pensionarea este timpul perfect pentru a începe să faci lucruri diferite, şi cred că mulţi oameni vor fi surprinşi de capabilităţile lor. Iubesc să fiu activă, şi numai gândul de a sta toată ziua în casă cu ochii la televizor ma omoară”, a declarat femeia. Din cauza forţei şi determinării de care dă dovadă, femeia a devenit antrenor personal al unei săli de forţă din oraş, sperând ca povestea ei să inspire şi alte persoane în vârstă să fie active. Ea consideră că sportul la vârste înaintate este benefic atît pentru fizic cât şi pentru psihic.

Citeşte şi Vrei să slăbeşti prin sport? Află când este cel mai bun moment al zilei să faci exerciţii fizice.

 

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Anca Alexandrescu, reacție după respingerea definitivă a candidaturii lui Călin Georgescu: “Ne merităm soarta. Prea puțini oameni în stradă, vor să rezolve altcineva problemele lor”
Capital.ro
S-a aflat cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. Are deja semnăturile: E cel mai normal...
Playtech.ro
Actul care îţi asigură o pensie mai mare. Trebuie depus cât mai repede la Casele de Pensii judeţene
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
„Ucigaşul cu arbaleta”, condamnat pe viață pentru uciderea a trei femei. Ar fi fost influenţat de mesajele lui Andrew Tate
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Mai bun decât carnea! Ciupercile pregătite astfel au gust chiar mai bun decât orice prăjeală
Spynews
Maria Constantin, încurajată de soț să se îmbrace provocator. Cum reacționează artista la comentariile lui Robert Stoica: „Știu că nu mai am 20 de ani”
Evz.ro
Schimbări la contorul de curent. Câți s-ar mai descurca la citirea indexului?
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
El este Alexandru, tânărul de doar 22 de ani care a murit în accidentul cumplit din Constanța! Acesta venise în vizită la tatăl și sora lui
Cancan.ro
Vedetă, ARESTATĂ după ce a fost dată afară dintr-un reality show! Ce s-a întâmplat e ireal
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii trebuie să îi declare. Se aplică un impozit de 70%
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Lovitură pentru acești pensionari! Răsturnare privind OUG-ul referitor la seniori. Prima reacție a Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pericolul pe care nu vrem să-l vedem: Dacă suveraniștii cer intervenția militară a Rusiei?