La cât a ajuns valoarea voucherelor de vacanţă după primele opt luni din 2018

Valoarea voucherelor de vacanţă emise în primele opt luni ale acestui an a ajuns la peste 223,6 de milioane de euro, fiind de 7,7 ori mai mare faţă de cea din 2017, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Romania TV
25 sept. 2018, 11:25
La cât a ajuns valoarea voucherelor de vacanţă după primele opt luni din 2018

În august 2018, valoarea voucherelor s-a ridicat la 17,1 milioane de euro, fiind emise aproximativ 1,3 milioane de tichete pe hârtie, în valoare de 14,1 milioane de euro, şi peste 264.000 vouchere pe suport electronic, în valoare de trei milioane de euro.

Iunie 2018 a fost luna cu cea mai mare valoare a voucherelor de vacanţă emise, respectiv 125 de milioane de euro.

Voucherele de vacanţă pe suport electronic, a căror folosire reduce considerabil birocraţia întregului proces, reprezintă numai aproximativ 10% din numărul total al celor emise între ianuarie şi august. Numărul acestora, 850.000, este însă de 11 ori mai mare faţă 2017.

Reprezentanţii ANAT recomandă, având în vedere experienţa acestui an, când cele mai multe vouchere de vacanţă s-au emis în luna iunie, în plin sezon estival, ceea ce a făcut în multe cazuri destul de dificilă alegerea vacanţei dorite, ca în 2019 acestea să fie date la începutul anului.

„Proprietarii lor ar putea profita de perioada de Înscrieri Timpurii, al cărui vârf este între ianuarie şi martie, în care îşi pot alege vacanţa potrivită dintr-o multitudine de oferte care au şi reducere”, spun aceştia.

Valabilitatea voucherelor de vacanţă este de un an de zile. Cei care le-au primit în acest an şi nu le-au valorificat deocamdată le pot folosi pentru vacanţe în timpul iernii şi chiar vara viitoare, dacă sunt cumpărate din timp. Mai multe agenţii de turism au lansat deja pachete de vacanţă cu transport, cazare, servicii de masa, tratament şi alte servicii asociate pentru vara viitoare.

Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an, din cauza crizei economice, şi de atunci a fost restricţionată an de an prin act normativ. Până anul trecut, doar angajaţii din sistemul privat au primit vouchere de vacanţă. În România, voucherele de vacanţă sunt emise de companiile de tichete valorice Up Romania, Edenred şi Sodexo Pass.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Acestea sunt mașinile pe care românii nu mai vor să le cumpere. Ce se întâmplă pe piața auto
Capital.ro
Ucraina a blocat complet România. Decizia venită direct de peste graniță
Playtech.ro
Mihaela Cambei, încă o româncă între agonie și extaz! Ce medalie se aștepta să ia la Olimpiada de la Paris
DailyBusiness
Alertă la Casa Națională de Pensii. Daniel Baciu anunță cine sunt vârstnicii ar putea ajunge în instanță
Adevarul
Cele cinci cetăți dacice din România de neuitat. Cum ajungem în cele mai misterioase locuri din Munții Carpați VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Culiță Sterp, lăsat liber. Cum justifică judecătorii decizia
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Un român a comandat „meniul zilei” la „împinge tava” din Eforie Nord, pentru 25 de lei. Ce a primit să mănânce, de fapt
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Pensionarii din România primesc o dublă veste bună: Care este motivul pentru care aceștia trebuie să rămână acasă săptămâna viitoare
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Îți anulează garantat permisul auto. Românii fac iar școala de șoferi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Scandal URIAȘ la înmormântarea lui Nicu Covaci! Porțile cimitirului au fost ÎNCUIATE
substantial.ro
Demisii la Conducerea Spitalului Sfântul Pantelimon pe Fondul Investigațiilor Penale
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE în ALEGERILE din SUA! S-a AFLAT ACUM despre HARRIS și TRUMP
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!