La cât ar putea ajunge kilogramul de carne de miel în preajma Sărbătorilor Pascale

Preţul cărnii de miel ar putea ajunge, în preajma Sărbătorilor Pascale, la 12-14 lei/kg în viu, faţă de 9-12 lei/kg cât se înregistrează în această perioadă în funcţie de zonă, potrivit estimărilor Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBOP).
Iulian Tudor
14 apr. 2019, 13:29
La cât ar putea ajunge kilogramul de carne de miel în preajma Sărbătorilor Pascale

„Pe sectorul de ovine, preţul previzionat la miel de 12-14 lei pe kilogram în viu va ajunge undeva aproape de Paşte. Astăzi, ne aflăm la 9 – 12 lei pe kilogram în viu în funcţie de zonă. Ce este negativ pe partea de ovine este faptul că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8%. Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, urmează Iordania şi Iran”, a declarat recent preşedintele ACEBOP, Mary Pană.

În 2017, România s-a situat pe locul patru în rândul statelor membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia, la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de 11,485 milioane de capete, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cu excepţia anului 2010, aceste efective au înregistrat creşteri în fiecare an, în 2017 fiind consemnate cu 36,6% mai multe oi şi capre faţă de anul 2006.

În ceea ce priveşte piaţa bovinelor vii, şeful asociaţiei crescătorilor şi exportatorilor de animale a precizat că pe export situaţia este negativă, piaţa fiind în scădere din cauza vânzărilor din America de Sud ” la preţuri incredibil de mici”.

„Pentru bovinele noastre avem pieţe în aşteptare şi în derulare. Libia este o piaţa în derulare, aşteptăm Iordania, Irak, Iran. Avem fermieri în România cu bovine de peste 500 de kilograme care aşteaptă de o zi pe alta aceste contracte. Fermierii, crescători de bovine din România, se plâng mai ales de politica Uniunii Europene în acest domeniu, nu de politica românească, pentru că pe plan naţional noi suntem foarte mici jucători. La ora actuală, acordul cu Iran este semnat, deci Tracian Beef, membru ACEBOP, a semnat deja acordul cu Iran. Mulţumim Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii şi ambasadelor. În schimb, Turcia nu este o prioritate în acest moment pentru noi pentru că preţurile sunt foarte mici”, a mai spus preşedintele ACEBOP.

Liderul Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine a participat, miercuri, la o dezbatere privind industria cărnii din România.

Conform datelor INS, la 1 decembrie 2017 erau 2,011 milioane capete bovine, în scădere cu 38,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. La jumătatea anului 2018, efectivele înregistrau un nou recul până la 2,002 milioane exemplare.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri dureroase făcute de iubita lui Cătălin Botezatu! „Mereu plângeam!“
Fanatik.ro
Ai voie sau nu să transporți mobilă cu mașina personală? Ce spune legea, de fapt, și în ce situații poți fi sancționat
Capital.ro
Un pericol mai mare decât Rusia. Profeția teribilă a lui Băsescu: Ei otrăvesc poporul
Playtech.ro
Poți transporta mobilă sau materiale de construcții cu autoutilitara personală? Ce prevede legea în 2025
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Cel mai căutat român din Mexic: clienții stau la coadă ca să le vindece durerile
wowbiz.ro
Asasinat! Fostul politician își lăsa copiii la școală atunci când a fost împușcat
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Nu-ți ține toți banii la bancă! E o mare greșeală, avertizează specialiștii
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Peste 40% dintre șoferi rămân fără permis după un rezultat fals-pozitiv la DrugTest. Ce spun autoritățile
Cancan.ro
BREAKING | Donald Trump a făcut anunțul de care Europa se temea! Se retrage: 'De acum, Rusia și Ucraina trebuie să-și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia SUA zguduie România din temelii. Noul președinte a confirmat: Asta e politica
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
„Sunt distrusă” Mama Denisei, tânără care a dispărut fără urmă în Italia, face mărturii cutremurătoare! Ce au găsit oamenii legii în frigiderul victimei! Noi detalii schimbă cu totul cursul anchetei
Mai are statul român bani de pensii? Anunţ şocant: „Doar din împrumuturi! Nu mai avem bani!”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI George Simion, surprins la Varșovia în ziua în care CCR a validat alegerile. De la cine își ia lumină liderul AUR în afara țării FOTO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alimentul care te ajută să supraviețuiești în situații de criză