La ce nu a renunțat Cătălin Bordea după divorț. Ca s-o uite pe Livia, bărbatul se focusează pe sport, activitate pe care a început-o datorită fostei sale soții, ea fiind de multă vreme o împătimită a sportului.
Cătălin Bordea a fost surprins zilele trecute într-un moment destul de relaxant. Împreună cu un prieten, el a ales să petreacă timpul în natură, alergând la bustul gol prin pădurea Băneasa, potrivit imaginilor realizate de Spynews.ro.
După sesiunea de cardio, Cătălin Bordea merge la mașină și se hidratează corespunzător, apoi merge la școala de motociclete.
Comediantul a recunoscut că el și Livia nu mai formează un cuplu și că au semnat actele de divorț. Acesta a ținut să precizeze că nu a existat un motiv clasic pentru care relația lor s-a finalizat.
Totodată, a cerut presei din România să li se respecte intimitatea și perioada grea prin care trec. „Oamenii se mai și despart. Eu și Livia, din păcate, facem parte dintre acești oameni, începând de astăzi, după ce am semnat actele de divorț. Pot spune doar că niciun motiv clasic nu a dus la această separare și rog presa să îi respecte și ei suferința. O poveste s-a încheiat, însă sunt altele frumoase care rezistă și care dau dovadă de putere. Să ne concentrăm pe ele. Mulțumesc!” , a fost mesajul transmis de Cătălin Bordea pe rețelele sociale.