„LA JEG”, povestea barului de la Leu care se închide după 22 ani. „Doar studenţii îl mai pot salva!”

L-am întâlnit pe Cătălin State, patronul localului „La Jeg”, chiar în bar, vorbind cu clienţii. Atmosfera caldă, plină de agitaţia tinereţii, m-a întâmpinat ca de fiecare dată când am intrat aici, încă de la uşă.

Acesta este barul în care nu ai niciodată loc singur la masă, localul unde te poţi aşeza lângă necunoscuţi fără a deranja pe cineva. De cele mai multe ori este imposibil să nu găseşti pe cineva cunoscut, sau pe cineva cu care ai vorbit ultima oară când ai fost aici.

Printre mese îl poţi vedea pe motanul Tomiţă, una dintre vedetele Jegului, care de fiecare dată este în braţele unui alt student. Această legendă printre baruri riscă să fie închisă după ce a pierdut un proces în faţa Universităţii Politehnice Bucureşti. Mai mulţi studenţi au organizat un protest paşnic, la aceeaşi oră la care şi-au anunţat venirea executorii judecătoreşti, după un eveniment organizat pe Facebook. Povestea şi motivul pentru care această poveste se va termina, spusă chiar de cel care a început-o, în rândurile de mai jos.

„Jegul” este o legendă, o mişcare

„”Jegul” nu poate exista în timp şi spaţiu decât aici şi acum. Nu poate exista! N-aş putea să fac asta în altă parte. Vreau să rămână în istorie aşa cum a fost el, aşa cum e, aşa cum va fi, nu ştim. Cum o vrea Dumnezeu aşa o să fie. O mare parte din decizii se vor lua pe 16 ianuarie. Am ajuns la un punct în care nu mai conteaza pentru noi. Contează doar că vrem să ducem legenda mai departe. Dacă nu se poate, asta este, o să o ducem virtual. Barul are aproape 22 de ani. Nu ştiu câte locuri din ţară mai au vârsta asta, în acelaşi loc. Este o istorie, şi trebuie păstrată.

Am luptat şi lupt pentru că este un loc pe care l-am ridicat din nimic. Este foarte îndrăgit de generaţii şi generaţii de studenţi care au trecut pe aici şi prin perioadele mai bune ale „Jegului”, şi prin perioadele mai proaste. Echipa „Jegului” se zbate să ţină „Jegul” pentru că este o legendă, este o mişcare, are o istorie care şi pe noi ne-a depăşit. Nu înţelegem cum s-a ajuns aici, de ce s-a ajuns aici. Mulţi au spus că înainte de a auzi de UPB au auzit de „Jeg”. Ne scriu mulţi din străinătate, din ţară, foşti profesori, actuali profesori. Este o atmosferă aparte pe care nu mai poţi să o întâlneşti.

Aici şi Hilton dacă vei construi, tot „La Jeg” i se va spune locului

„Jegul” este o marcă înregistrată din 2008. Când am preluat aici prima oară, în ’99, am pus cât de cât la punct lucrurile şi de-a lungul anilor începuseră toate să fie puse la punct, dar locului tot La Jeg i se spunea. Iniţial mă mâhnea lucrul acesta, mă gândeam că totuşi oamenii nu văd că s-au făcut nişte schimbări pe aici. Aici şi Hilton dacă vei construi, tot „La Jeg” i se va spune locului. Practic oamenii s-au învăţat şi din generaţie în generaţie s-a dus numele acesta. De când am înregistrat marca chiar am avut o creştere în vânzări. De fiecare dată când cineva ne făcea necazuri, se reflecta în bine. Dacă aici nu aveam probleme şi acum eram doar cu „Jegul”. Acum am două baruri şi îl voi deschide şi pe al treilea, la sfârşitul lunii.

Salonul de nefumători s-a transformat în sală de lectură

Mulţi au spus că au învăţat mai mult aici decât în cămin. Salonul de nefumători s-a transformat în sală de lectură. Sunt studenţi care stau toată noaptea acolo şi învaţă. Barul este deschis non-stop, indiferent de anotimp.

Mi-ar trebui trei zile să spun întreaga istorie a „Jegului”, aş putea chiar să scriu o carte

În 1991, doamna Olimpia Ursales, care era bucătăreasă la cantina studenţească, s-a privatizat, şi-a dat demisia de la servici şi a cumpărat Cabina Portar 2. Aşa se numea actuala bucătărie a noastră. Atunci era doar o cantină, dar pe vremea aceea orice se deschidea avea succes. În 1992 a construit clădirea în care ne aflăm şi acum. Ea a făcut o greşeală atunci pentru că a obţinut doar certificatul de urbanism dar nu a mers mai departe, pentru autorizaţia de construcţie. A construit fără autorizaţie, nimeni nu a zis nimic, a mers aşa din ’91 până în ’99, deci practic opt ani. Prin 1994 deja începuse să scadă afacerea ei din mai multe motive. Se îmbolnăvise soţul, dânsa era mai în vârstă şi nu mai putea ţine pasul cu studenţii. Locul a început să decadă. A decăzut până la un moment în care studenţii practic nu mai veneau aici şi locul se degradase în aşa hal încât toată lumea spunea: „Nu mai mergem acolo, că e jegul ală, în jeg, şi de atunci i-a venit numele de „Jeg”.  

Am adus un casetofon de acasă

Au urmat nişte ani trişti până în ’98, când am cunoscut-o şi i-am propus o colaborare de cattering. Dânsa gătea şi eu luam mâncarea şi o dădeam mai departe. Era o bucătăreasă desăvârşită. În ’99 s-a hotărât să iasă la pensie şi mi-a vândut afacerea. În acel an am cumpărat afacerea, cu bune, cu rele, cu toate. Infrastructura era aia care era şi doar prin tinereţe, prin muzică, prin chestii banale. În doar zece zile am reuşit să urcăm vânzarea de zece ori. Am adus un casetofon de acasă, am schimbat becul de 60 de waţi, l-am pus de 100 de waţi, am ţinut deschis până târziu, am scos nişte mese afară, că era septembrie şi astfel am reuşit.

Conducerea Primăriei Capitalei era PD, UPB-ul era PSD. Între rivalitatea dintre aceştia am fost eu la mijloc

În 2001 a venit Kristina (Kristina Irimescu, director general) în echipă, care şi-a pus amprenta pe tot ce înseamnă reguli, acte, contracte, contracte de muncă, etc. Ea a făcut ordine în „partea de hârtii”. În acea perioadă aveam foarte multe controale pe cap. În 2002 am intrat în legalitate şi ne-am obţinut autorizaţia de construcţie. Apele s-au liniştit. Conducerea UPB ne-a ajutat foarte mult. Acum nu ştiu daca ne-au ajutat pentru că ţineau la noi, dar la momentul acela conducerea Primăriei Capitalei era PD, UPB-ul era PSD. Între rivalitatea dintre cei doi am fost eu la mijloc. Pe cei din conducerea Politehnicii îi leza că veaneau cei de la primărie să facă ordine la ei în curte. Pe urmă am avut probleme şi cu dânşii. Mi-au verificat autorizaţiile şi aşa mai departe.

Se strângeau o mie de semnături în trei zile

La început ziceau că nu mă mai vor acolo, că nu ne mai vor studenţii. Făceam memorii, puneam semnături pe bar, se strângeau o mie de semnături în trei zile. Şi le arătam: „Clienţii ne vor”. Până la urmă semnau contractul. Mai greu, dar se semna. Erau oameni de înţeles, contractul s-a semnat până în 2008. Deranjăm prea mult noi aici, în curtea lor. În 2008 ni s-a tăiat apa, curentul, am avut şi o tentativă de incendiere. Întâmplător a izbucnit un incendiu aproape de generatorul nostru.

Deranjăm prea mult noi aici, în curtea lor

În 2008 ne-a venit o adresă de la UPB, prin care se spunea că nu mai vor să continue contractul. Noi am răspuns prin altă adresă că nici noi nu mai vrem să continuăm pentru că ne-am săturat de atâtea necazuri, dar aveam o construcţie care ne aparţine, aşa că am cerut despăgubiri. Şi de aici procesele, sunt şase procese pe rol, dintre care unul este câştigat de ei, cel cu evacuarea. Dar şi acesta este un proces pornit greşit, desfăşurat greşit şi terminat greşit. Cu toate acestea, au câştigat. Am făcut toate recursurile şi le-am pierdut. Instanţa a hotărât că suntem de rea credinţă pentru că am construit fără autorizaţie de construcţie pe un un simplu acord, care era un acord provizoriu. Acest provizorat avea deja 17 ani vechime în 2008. Am plătit chirie până în 2008, deoarece din acel an nu ne mai dădeau facturi. Avem un proces şi pe banii pe care îi cer ei pentru perioada asta. Noi vara plăteam mai mult şi iarna mai puţin, dar ei au luat ultima lună de august şi au dat „copy/paste” în contract. Procesul încă nu s-a terminat. Mulţi spun că arată jalnic aici, dar cum poţi să investeşti într-un loc în care nu eşti sigur pe ziua de mâine. În ultimii cinci ani, de când suntem cu procese pe cap, nu am cum să investesc.

Nu poţi evacua pe cineva dintr-un spaţiu care nu îţi aparţine

Dacă executorul va veni pe 16 ianuarie şi spune că trebuie să plecăm, trebuie să plecăm. Singura şansă este ca UPB să oprească sau să amâne executarea până la noi negocieri. Noi nu putem face nimic, doar studenţii,  printr-un protest paşnic. Cred că asta o să îi atingă. Noi am făcut un eveniment pe Facebook, prin care spunem că trebuie să plecăm pe data de 16 ianuarie, la ora 11 şi atât. Până acum 1.200 de studenţi au spus că vor participa. Nu ştim ce se va întâmpla atunci.

Nici măcar Tomiţă, motanul, nu îşi va pierde locul

Tomiţă este de vreo patru sau cinci ani pe aici. Pur şi simplu a apărut printre noi. I-am dat ceva de mâncare şi a rămas aici. După vreo şase luni l-au atacat câinii. A venit rupt, bucăţi făcut, dar s-a întros în bar. Aici este casa lui. Una dintre cele nouă vieţi şi-a pierdut-o atunci. Era făcut praf şi l-am reparat. Noaptea doarme la nefumători, are câteva locuri ale lui. La bar nu are voie şi ştie şi el asta. Îl mai iau şi îl mai terfelesc studenţii pe la mese. Tot timpul este la cineva în braţe. Unii au spus că Jegul este un loc plin de şoareci şi şobolani. Aş vrea să îmi arate cineva unde sunt şoareci în locul unde stă o pisică. Chiar dacă ai vrea să îi aduci, ar fugi.

Dintr-un conflict între două părţi beligerante trebuie să iasă una în câştig şi una în pierdere. Noi am găsit soluția prin care pot să câștige trei părți. 

Spuneam despre Alin Lupu, studentul UPB, sau nu ştiu dacă mai este student. Nu îl cunosc personal, cert este că s-au organizat o serie de evenimente caritabile, pentru a-l ajuta pe acest băiat, care are o problemă de sănătate şi are nevoie de 40.000 de euro să îşi rezolve problema. S-a făcut un spectacol caritabil, aici în Sala de Festivităţi. Cei de la Liga Studenţilor Electronişti au pus nişte urne, în care cine vrea poate să facă o donaţie. Noi am fost de acord să le punem şi în Jeg şi în Student Pub.

Nu ştiu ce sume s-au strâns acolo, dar ne-am gândit astfel referitor la conflictul dintre noi şi UPB: În mod normal dintr-un conflict între două părţi beligerante trebuie să iasă una în câştig şi una în pierdere. Noi am găsit soluţia prin care poate să câştige nu o parte, nici două, ci trei părţi. Dacă UPB semnează contractul în aceiaşi termeni şi în aceleaşi condiţii ca şi până acum, noi va trebui să le dăm suma de bani pentru care ne judecăm încă, pentru cei cinci ani în care am stat fără să plătim. Suma asta de bani, în cazul în care UPB este de acord, o donăm acestui băiat. În jur de 35.000 de euro ar ajunge la acest tânăr, bani ce i-ar satisface nevoile. Eu cred că s-au strâns 5.000 până acum. În situaţia asta trei părţi ar fi fericite. Ei pot renunţa la pretenţia asta în favoarea acestui băiat, care are mare nevoie de ajutor.”

Nimeni nu știe de ce acest bar atrage atât de mulți studenți. Unii cred că pur şi simplu este vorba de amplasare, alţii consideră că atmosfera este unică, în timp ce există studenţi care sunt înnebuniţi după mâncare. Printre delicatese se poate gusta Ciorba de legume vesele, Ceafă de porc asomat, Salată de care avem, Fasole bătută bine, sau vedeta, Sendvişul săracului, la doar un leu şi 50 de bani.