Camerele de supraveghere ale unei vile construite pe marginea drumului dintre Vaslui şi Bârlad au surprins un accident spectaculos, în urma căruia nimeni nu a avut însă de suferit.
Şoferiţa, o bucureşteancă de 47 de ani, a pierdut controlul maşinii, a ieşit de pe carosabil şi a izbit violent de un stâlp de beton din gardul vilei. Ca prin minune, femeia a scăpat nevătămată, iar pasagera care se afla pe locul din dreapta spate a suferit doar răni uşoare. Transportată la spitalul din Vaslui pentru investigaţii, femeia nu a necesitat internare.