Potrivit rezultatelor de la aproximativ 88% din circumscripţiile electorale şi anunţate luni de Comisia Electorală Centrală, coaliţia condusă de Partidul Contractul Civil, al premierului Pashinyan, a câştigat 70,49% din voturi, cu mult înaintea partidului Armenia Prosperă, care s-a clasat pe al doilea loc, cu 8,37% din voturi.
Nikol Pashinyan (43 de ani), fost jurnalist, a ajuns la putere în mai, după ce a condus timp de mai multe luni manifestaţii masive împotriva guvernului din acea vreme, ce conducea ţara de peste zece ani, informează Agerpres.
Dar Pashinyan nu deţinea controlul în parlament, dominat în mod larg de Partidul Republican, al fostului preşedinte Serj Sargsyan, motiv pentru care el aspira la organizarea de alegeri legislative anticipate.