Lăsată FĂRĂ OCHI de câinele care a vrut să o salveze, o femeie a reuşit să îşi RECAPETE VEDEREA

O britanică a rămas inconştientă după ce a căzut pe scări, iar după ce şi-a revenit s-a trezit într-o baltă de sânge şi aproape fără vedere, deoarece câinele care a încercat să o trezească i-a mâncat din ochi şi faţă după ce a prins gustul sângelui. 
Romania TV
06 ian. 2014, 21:55
Lăsată FĂRĂ OCHI de câinele care a vrut să o salveze, o femeie a reuşit să îşi RECAPETE VEDEREA

Wendy Hamriding, o britanică de 53 de an, din Preston, comitatul Lancashire, a stat în agonie după ce a căzut pe scări, în casă. După aproximativ două ore, şi-a revenit, dar abia mai vedea cu un singur ochi, stângul, pentru că pe cel drept i-l mestecase căţeluşa ei, Cassie, în timp ce îi lingea sângele de pe faţă, încercând să îşi aducă astfel în simţiri stăpâna.  Nefericitul incident s-a petrecut în decembrie 2011.

În scurt timp, după o operaţie de chirurgie plastică pentru refacerea feţei, femeia şi-a pierdut vederea şi la celălalt ochi. A rămas complet oarbă aproape doi ani, timp în care a fost supusă chirurgiei plastice extinse pentru reconstituirea zonelor afectate, un tip de procedeu de chirurgie plastică revoluţionar ce se numeşte, în termeni medicali, „osteo-donto-keratoproteză”.

În principiu, acest procedeu se desfăşoară în două faze, iar medicii folosesc unul dintre caninii pacientului, pe care îl prelucrează astfel încât să permită implantul de cornee artificială – dispozitiv numit cilindru optic – în ochi. Acum, Wendy poate vedea cu ochiul stâng.

Femeia a suferit nu mai puţin de 100 de intervenţii chirurgicale. Faţa i-a fost reconstituită din musculatura abdominală, iar tegumentul feţei, din pielea de pe picioare.

Ea îi este recunoscătoare căţeluşei ei, chiar dacă aceasta a mutilat-o, pentru că, fără intervenţia ei, poate că nu s-ar mai fi trezit niciodată din acea agonie provocată de căzătura pe scări.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI