Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4

Laszlo Borbely, audiat la DNA în dosarul unui fost director din Ministerul Mediului

Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely a fost audiat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în dosarul lui Adrian Mîndroiu, fostul director al AMPOS Mediu, acuzat că a primit bani şi bunuri de la doi administratori ai unor firme de consultanţă.
Romania TV
18 iun. 2013, 14:11
Laszlo Borbely, audiat la DNA în dosarul unui fost director din Ministerul Mediului

„Am fost chemat la DNA în calitate de martor într-un dosar care priveşte un fost director general de la Ministerul Mediului şi am fost întrebat în legătură cu acest dosar. Am stat 45 de minute şi au fost două întrebări foarte uşoare pentru mine. Am răspuns, am semnat declaraţia şi am plecat”, a declarat Laszlo Borbely la ieşirea de la DNA.

Adrian Mîndroiu, fost director general şi director la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (AMPOSM), este cercetat pentru patru fapte de trafic de influenţă şi pentru asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de corupţie, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), citat de Mediafax.

Alături de acesta sunt cercetaţi Nicolae Frank şi Vlad Cristian Goga, administratori ai unor societăţi de consultanţă, aceştia fiind acuzaţi de cumpărare de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de corupţie.

Fostul director general al AMPOS Mediu Adrian Mîndroiu şi administratorii firmelor de consultanţă de la care acesta este acuzat că ar fi primit bani şi bunuri se află în detenţie din 5 aprilie, după ce Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă pe numele acestora, la cererea procurorilor anticorupţie.

Potrivit procurorilor, din noiembrie 2011 şi până în prezent, Adrian Mîndroiu a primit în mod repetat bani şi bunuri şi a acceptat daruri de la reprezentanţii firmelor conduse de Nicolae Frank şi Vlad Cristian Goga, „pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari din cadrul AMPOSM pentru favorizarea intereselor comerciale ale grupului menţionat, între care şi firma Tahal Consulting Engineering SRL”.

Reprezentanţii firmei Tahal Consulting Engineering SRL şi autoritatea de mediu au semnat în 5 aprilie 2011 un contract care avea ca obiect acordarea de asistenţă tehnico-economică pentru direcţiile şi birourile de implementare din cadrul unor organisme intermediare aparţinând de POSM, legat de proiectele finanţate din asistenţa financiară nerambursabilă, valoarea contractului fiind de 19,94 milioane de lei.

„Pentru a rezolva problemele legate de ritmicitatea plăţilor şi pentru a obţine sprijinul în adjudecarea unor noi licitaţii pe viitor, respectiv 2014-2020, membrii asocierii infracţionale au efectuat mai multe acte materiale de cumpărare a influenţei directorului AMPOSM, Mîndroiu Adrian”, susţin procurorii DNA.

Astfel, în perioada 23-25 noiembrie 2011, Adrian Mîndroiu ar fi pretins şi primit de la Nicolae Frank, prin intermediar, un ceas de mână. Totodată, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, Mîndroiu ar fi primit folosinţa gratuită a unui autoturism nou marca BMW X1, xDrive de la Vlad Cristian Goga, colaborator al Tahal Consulting Engineering SRL, în valoarea de 18.027 euro, potrivit procurorilor.

Mîndroiu ar mai fi cerut de la Goga şi Nicolae, în 6 februarie 2013, o excursie de două săptămâni, în octombrie, în insulele Mauritius, pentru el şi şi soţia sa, care ar fi costat 5.324 de euro, iar în perioada 16-21 februarie 2013, ar fi acceptat de la Goga, direct şi indirect, cu titlu de dar, 500 de lei şi, respectiv, 600 de lei, au mai arătat procurorii DNA.

„La data de 6 aprilie 201, doi dintre membrii asocierii infracţionale, respectiv Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, la o întâlnire la care a participat şi Mîndroiu Nicolae, s-au pus de acord să constituie un fond ilicit de minimum 50.000 euro din care să plătească necuvenit funcţionarii de la nivel local care fie creează probleme în derularea contractelor cu autorităţile statului, fie trebuie mituiţi pentru obţinerea unor astfel de contracte”, se mai arată în comunicatul citat.

În acest sens, începând din 21 februarie 2013, Nicolae Frank şi Vlad Cristian Goga, împreună sau separat, s-au întâlnit cu un funcţionar din cadrul unui consiliu judeţean pentru a stabili „condiţiile de cumpărare a influenţei acestuia” pe lângă alţi funcţionari din CJ sau din cadrul unor furnizori de servicii pe plan local, ca autorităţi contractante, astfel ca anumite contracte să fie atribuite firmelor din grupul condus de cei doi.

Procurorii au precizat că se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri dureroase făcute de iubita lui Cătălin Botezatu! „Mereu plângeam!“
Fanatik.ro
Gigantul german care lansează un nou concept de magazine în România. A înregistrat un succes uriaș în Austria și Croația, iar acum ajunge și la noi în țară
Capital.ro
Decizia SUA zguduie România din temelii. Noul președinte a confirmat: Asta e politica
Playtech.ro
George Simion a plecat din nou din țară chiar în ziua în care CCR i-a respins contestația privind turul 2 al alegerilor prezidențiale. Cu cine a fost fotografiat
DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Adevarul
Cel mai căutat român din Mexic: clienții stau la coadă ca să le vindece durerile
wowbiz.ro
Asasinat! Fostul politician își lăsa copiii la școală atunci când a fost împușcat
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Decizie importantă privind viitorul serialului Las Fierbinți. Bobonete a risipit misterul
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Peste 40% dintre șoferi rămân fără permis după un rezultat fals-pozitiv la DrugTest. Ce spun autoritățile
Cancan.ro
BREAKING | Donald Trump a făcut anunțul de care Europa se temea! Se retrage: 'De acum, Rusia și Ucraina trebuie să-și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anularea alegerilor! Verdictul CCR pentru Nicușor Dan și George Simion a venit azi, 22 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mai are statul român bani de pensii? Anunţ şocant: „Doar din împrumuturi! Nu mai avem bani!”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI George Simion, surprins la Varșovia în ziua în care CCR a validat alegerile. De la cine își ia lumină liderul AUR în afara țării FOTO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alimentul care te ajută să supraviețuiești în situații de criză