Laszlo Borbely, la Guvern. Dă explicaţii premierului despre ancheta DNA în care este cercetat

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely a ajuns la Guvern, nu în calitate de ministru, funcţie pe care riscă să o piardă, ci în calitate de cercetat de DNA. După un aproximativ un sfert de oră, la Palatul Victoria a ajuns şi prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu. Aparent bine dispus, premierul a salutat şi jurnaliştii prezenţi la sediul Guvernului.
Romania TV
05 apr. 2012, 07:07
Laszlo Borbely, la Guvern. Dă explicaţii premierului despre ancheta DNA în care este cercetat

El a fost convocat pentru miercuri seara de şeful Guvernului, la o discuţie pe această temă, a precizat anterior purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Surse oficiale au declarat ulterior că premierul Ungureanu a discutat, miercuri seara, la telefon cu ministrul Mediului, Laszlo Borbely, aflat încă pe aeroportul din Cluj-Napoca, cei doi convenind să se întâlnească în cursul zilei de joi pentru a discuta despre acuzaţiile DNA, având în vedere ora târzie la care ministrul va pleca din Cluj.

Potrivit surselor, în discuţia avută cu şeful Guvernului, Borbely şi-a exprimat intenţia de a studia dosarul care i-a fost întocmit pentru a afla acuzaţiile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi abia după aceea să aibă o întâlnire cu primul-ministru.

„În final, premierul şi ministrul au convenit ca întrevederea să aibă loc în cursul zilei de joi”, au arătat sursele citate.

La Cluj-Napoca, Borbely s-a întâlnit cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, pentru o scurtă discuţie la sediul Prezidiului UDMR din localitate, la finalul căreia cei doi au refuzat să facă declaraţii.

Anterior convocării lui Borbely la Palatul Victoria, premierul Ungureanu a discutat atât cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, cât şi cu vicepremierul Marko Bela.

DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

Solicitarea a fost făcută în conformitate cu dispoziţiile articolului 109 alineatul 2 din Constituţie, articolului 12 şi articolului 19 din Legea 115/1999 republicată privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 665/5 iulie 2007 şi nr. 270/10 martie 2008, a precizat DNA.

Procurorul general al României a înaintat, miercuri, ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, sesizarea procurorilor anticorupţie privindu-l pe ministrul mediului Laszlo Borbely, cercetat pentru două fapte de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Laszlo Borbely nu şi-a trecut în declaraţia de avere un apartament din Bucureşti, achiziţionat împreună cu soţia dar trecut pe numele cuscrei sale, Maria Vincze, precum şi vânzarea unei case din Târgu Mureş, cu tot cu teren, în valoare de 30.000 de euro, către Anton Molnar, om de afaceri.

Potrivit acestora, anchetatorii au constatat faptul că ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a achiziţionat un apartament în Calea Victoriei din Bucureşti, locuinţă ce a fost trecută pe numele cuscrei sale, documentele de vânzare-cumpărare fiind întocmite la notar, audiat şi el de procurorii anticorupţie, potrivit Mediafax.

Cuscra ministrului Mediului le-ar fi declarat procurorilor anticorupţie că locuinţa a fost plătită de soţii Borbely, ea nedispunând de suma de 80.000 de euro cât a costat apartamentul conform actelor întocmite la notar, au mai declarat sursele citate.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de la Oradea au început, în 2009, cercetarea penală împotriva lui Ioan Ciocan, unic asociat al firmei Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, companie care a primit mai multe contracte de lucrări de la Administraţia Naţională „Apele Române” în mandatul ministrului Borbely. La acel moment, procurorii acuzau faptul că ministrul Mediului ar fi favorizat societatea Lescaci Com SRL pentru primirea unora dintre cele 18 lucrări de la „Apele Române” câştigate de firmă în timpul mandatului lui Laszlo Borbely.

Ulterior, urmărirea penală a fost extinsă, în iulie 2011, şi cu privire la Szepessy Szabolcs, consilier al lui Borbely, dar şi faţă de Anton Molnar, administrator al firmei Aramis Mureş, care ar fi realizat lucrări de reamenajare la casa lui Borbely din Târgu Mureş.

Pe de altă parte, societatea fiului lui Molnar ar fi derulat contracte cu Administraţia Naţională „Apele Române” datorită intervenţiei ministrului Mediului, Laszlo Borbely, care a preluat această funcţie în 23 decembrie 2009.

După ce a fost începută urmărirea penală împotriva sa, în octombrie 2011, Molnar ar fi întocmit o factură privind achiziţionarea casei şi terenului lui Borbely din Târgu Mureş, mai spun sursele citate.

În afară de procurorii DNA, şi inspectorii de integritate ai ANI au verificat averea ministrului Mediului, astfel reieşind faptul că Borbely nu şi-a trecut în declaraţia de avere achiziţionarea apartamentului din Bucureşti, chiar dacă era trecut pe numele unei alte persoane, şi nici vânzarea casei din Târgu Mureş, ceea ce ar constitui infracţiunea de fals în declaraţii

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiac chinezesc pentru luni, 21 aprilie 2025. Vești pentru nativul Bivol
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ceaușescu trăia un coșmar. Era spionat din toate părțile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât