Laszlo Tokes face declaraţii incendiare înaintea comemorării revoluţiei maghiare din 15 martie: „Revendicăm drepturi de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania”

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Laszlo Tokes, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că revendică drepturile de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania.
George Russo
12 mart. 2021, 20:11
Laszlo Tokes face declaraţii incendiare înaintea comemorării revoluţiei maghiare din 15 martie:

Laszlo Tokes a mers mai departe şi a spus în discursul său că etnicii maghiari Beke Istvan si Zoltan Szocs au oferit o pildă, atunci când au încercat să detoneze o bombă la ceremonia de 1 Decembrie din 2015, de la Târgul Secuiesc, faptă pentru care au fost condamnaţi la câte 5 ani de închisoare în 2018.

„Poporul secuiesc este neînfricat în libertatea sa şi a transmis mereu un mesaj către puterile dintotdeauna. Secuii n-au căzut niciodată la compromis în privinţa autodeterminării lor. În urmă cu 100 de ani, la Trianon, am fost privaţi de aceste drepturi. În ’89, deşi secuii şi maghiarii erau în prima linie în lupta anticomunistă, am fost ignoraţi. Revendicăm drepturi de autodeterminare a populaţiei maghiare din Transilvania. Nu cunoaştem compromis în această cauză.

Laszlo Tokes îl atacă şi pe preşedintele UDMR, Kelemen Hunor

Suntem consternaţi văzându-l pe preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ce poziţie a luat în discursul antimaghiar al lui Klaus Iohannis. În ceea ce priveşte procesul lui Beke Istvan şi Zoltan Szocs, pilda lor dovedeşte că sunt în închisoare pentru că au luptat pentru autodeterminare şi libertatea secuilor. L-aş ruga pe Kelemen Hunor să ia poziţie în favoarea autonomiei ţinutului secuiesc şi a celor doi”, a spus Tokes Laszlo.

El a susţinut o conferinţă de presă alături de preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Bal, şi de preşedintele Cabinetului de politică externă şi naţională al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilagy Zsolt, pe tema Zilei Libertăţii Secuilor, 10 martie, când se comemorează executarea Secuilor Martiri postpaşoptişti, şi pe tema iniţiativei cetăţeneşti europene pentru protecţia regiunilor naţionale.

„Exodul de astăzi cunoaşte noi valuri, nu doar transilvănenii, ci şi secuii. Această iniţiativă cetăţenească are un ţel important, să îi ţină pe maghiari şi secui aici în ţară, să nu plece. Cer încetarea discriminării economice a secuimii. Transilvania, Partiumul au nevoie de posibilităţi de dezvoltare a economiei”, a mai spus Tokes Laszlo, conform Stiripesurse.

Citeşte şi: Șeful SIAS dinamitează cazul Oneşti: „Teorema lui Pitagora ne spune că orice polițist putea să execute foc asupra agresorului”

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, 23 noiembrie 2024. Balanță află o veste importantă
Capital.ro
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni