Laszlo Tokes: România prezintă „unele semne ale unui regim dictatorial”

Eurodeputatul român Laszlo Tokes a exprimat nemulţumire în legătură cu propunerea de retragere a distincţiei "Steaua României", denunţând acţiuni de "instigare" şi afirmând că România prezintă "unele semne ale unui regim dictatorial".
Filip Stan
16 aug. 2013, 17:07
Laszlo Tokes: România prezintă

Laszlo Tokes a catalogat propunerea de retragere a distincţiei „Steaua României” drept o tentativă de a fi lipsit de libertatea de exprimare.

„Acţiunile de instigare au început să îşi facă efectul, România prezintă unele semne ale unui regim dictatorial. Nu mai simt nicio onoare pentru ce am luptat la Timişoara. Această propunere mi-a rănit demnitatea umană”, a declarat Tokes pentru presa ungară, conform MTI.

Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut, vineri, retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu „Steaua României”, scrie Mediafax. Într-o rezoluţie adoptată vineri, la finalul lucrărilor celei de a XI-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului şi dată publicităţii de preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, participanţii din ţară şi reprezentanţii comunităţilor româneşti care trăiesc în afara frontierelor României au solicitat, printre altele, ca „extremiştilor” maghiari care „luptă prin toate mijloacele” împotriva ţării şi a românilor să le fie retrase distrincţiile care le-au fost acordate de statul român.

Citeşte şi Apel către Băsescu să-i retragă lui Tokes ordinul „Steaua României”

Cerem ca extremiştilor maghiari din România, cărora li s-au acordat distincţii ale statului român, să le fie retrase aceste distincţii. Şi aici facem o referire directă la Laszlo Tokes. Nu este posibil ca acest extremist maghiar, care luptă prin toate mijloacele împotriva României şi românilor, să fie decorat cu Steaua României. Această distincţie trebuie să-i fie retrasă şi facem apel la Administraţia Prezidenţială, în numele tuturor participanţilor la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, să-i fie retrasă această distincţie lui Laszlo Tokes”, se arată în rezoluţia citată.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor – n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud„, declara Laszlo Tokes, în prezenţa premierului Ungariei. Laszlo Tokes mai spunea că Băile Tuşnad, unde s-a desfăşurat Universitatea de Vară „Balvanyos”, reprezintă o zonă autonomă a Ţinutului Secuiesc.

Citeşte şi Antonescu îi cere lui Băsescu să-i retragă lui Tokes decoraţia „Steaua României”

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita) că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea mai zilele trecute ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.

„Am început din păcate de puţină vreme politica de redobândire a românismului în afara frontierelor. Nu avem în intenţiile noastre nimic de genul celor nefericit susţinute din păcate de un cetăţean român care nu-şi merită calitatea de cetăţean român. Este acela care mai zilele trecute cerea ca Transilvania să fie pusă sub protectorat”, spunea Băsescu.

El adăuga că „probabil” va trebui analizat dacă un cetăţean român poate avea un astfel de comportament.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre