Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef european, îi avertizează pe bogaţii Europei să fie atenţi, pentru că EPPO va sta cu ochii pe ei.
„Trebuie să lucrăm pe cazuri complexe, în care să investigăm oameni puternici şi bogaţi”, a declarat Kovesi, într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais.
„Va trebui să arătăm că legea este aceeaşi pentru toată lumea. EPPO este un mijloc pentru apărarea statului de drept în UE„, a declarat Laura Codruţa Kovesi pentru cotidianul spaniol EL PAIS.
Numirea lui Kovesi în fruntea EPPO a creat mari aşteptări, mai ales în Parlamentul European, datorită modului în care a fost perceputa lupta sa împotriva corupţiei din România. Munca EPPO este crucială, scrie sursa citată, pentru credibilitatea UE în lupta contra corupţiei înregistrate în ultimii ani în ţări precum SPania, Bulgaria, România sau Malta, sau încercările de a submina statul de drept din Polonia şi Ungaria.
„Când vorbim despre încălcarea statului de drept, trebuie să privim spre acele cazuri în care există suspiciunea de corupţie sistemică sau în care se încearcă subminarea independenţei justiţiei„, explică Kovesi.