Laura Cosoi a dezvăluit într-un interviu pentru revista VIVA cum a reuşit să-şi păstreze echilibrul după despărţirea de Smiley. Un sprijin important a găsit în prieteni, dar, culmea, şi în mesajele de încurajare primite de la oameni pe care abia dacă îi cunoştea. A avut nevoie de un timp pentru a se regăsi şi pentru a-şi recâştiga echilibrul, iar acum este gata să privească înainte cu capul sus, iar pe Smiley îl priveşte împăcată ca pe un prieten. Iar ceea ce a ajutat-o cel mai mult a fost, spune ea, credinţa.
„M-am apropiat foarte mult de Dumnezeu în ultima perioadă. Întotdeauna am avut o relaţie bună, dar parcă în ultimii ani relaţia noastră a devenit mai strânsă ca niciodată. Ori de câte ori am avut un moment de rătăcire, de cădere, m-am rugat mult. Şi nu oricum, ci din adâncul sufletului. Am crezut în fiecare cuvânt rostit sau gândit. Cred că este foarte important să existe cineva sau ceva în viaţa ta care să te menţină pe linia de plutire. Echilibrul meu este credinţa”, a spus Laura Cosoi.