„Nu noi am inițiat înghețarea relațiilor, vom fi deschiși reluării lor imediat ce importanța acestui lucru va fi conștientizată de partenerii noștri europeni”, a spus șeful diplomației ruse, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Lavrov, după inițierea sancțiunilor „Bruxellesul a întrerupt toate contactele ce au fost structurate timp de mulți ani, contacte care permiteau menținerea unui dialog regulat și bazat pe încredere, ridicarea la momentul oportun a unor probleme ce apăreau și rezolvarea lor în timp util”.
Un politician european afirmă: Conflictul din Ucraina nu are SOLUŢIE MILITARĂ
„Bruxellesul a renunțat la desfășurarea de summituri”, a precizat Lavrov, subliniind că „deja de mai mulți ani, mult înainte de Ucraina, Bruxellesul nu desfășoară cu Rusia Consiliul permanent de parteneriat, care presupune o analiză a întregului complex de relații dintre Rusia și UE’. ‘Bruxellesul a înghețat toate dialogurile aplicate pe domenii”, a subliniat Serghei Lavrov.
În acest context, Lavrov a anunțat că, în timpul vizitei pe care a avut-o în ianuarie la Moscova, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a formulat ideea restabilirii cel puțin a dialogului energetic dintre Rusia și UE. „Noi ne-am exprimat acordul. Însă lucrurile nu au mers mai departe de această declarație. Așteptăm pași concreți”, a conchis șeful diplomației ruse.