Le Monde, condamnat să plătească 15.000 euro Barcelonei

Ziarul francez Le Monde a fost condamnat luni de Tribunalul suprem spaniol să plătească 15.000 de euro clubului spaniol de fotbal FC Barcelona, pentru că a afirmat în 2006 că există o legătură între gruparea catalană şi un medic, Eufemanio Fuentes, acuzat în afacerea de dopaj Puerto.
Romania TV
15 nov. 2011, 06:47
Le Monde, condamnat să plătească 15.000 euro Barcelonei

Decizia, dată luni, confirmă judecata în apel a Tribunalului provincial din Barcelona, care, în 2009, a condamnat Le Monde pentru atingere adusă „dreptului la onoare” al clubului catalan. Cu ocazia acestui apel, suma pentru daune pe care Le Monde va trebui să o vireze Barcelonei a fost redusă de la 300.000 la 15.000 de euro, potrivit Agerpres.

Totuşi, Le Monde a cerut casarea şi acestei sentinţe, dar Tribunalul Suprem „a respins luni recursul în casare introdus de ziarul francez”, s-a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă.

În 2006, Le Monde a fost acţionat în justiţie de FC Barcelona, pentru că a acuzat în 2 dintre articolele sale existenţa de legături între Eufemiano Fuentes, un medic implicat în afacerea de dopaj sanguin Puerto, care se judecă în continuare în Spania, şi cluburile FC Barcelona şi Real Madrid.

Ca probă, jurnalul cita „documente confidenţiale” ale doctorului Fuentes, acuzat în prezent în cadrul operaţiunii Puerto, care a dezmembrat în 2006 o reţea de dopaj în Spania care a cuprins, în special, ciclismului profesionist.

„Chiar dacă exista un interes public ridicat pentru acest subiect, informaţia publicată nu era veridică, ziarul folosind date inconsistente şi neverificate, iar jurnalistul nu a confruntat sursele sale, într-un caz a cărui gravitate a adus discreditarea clubului”, a apreciat instanţa în hotărârea finală.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă