Leacul pentru CANCER. O combinaţie de 10000 de ori mai puternică decât CHIMIOTERAPIA

Un important institut de studii medicale a făcut un anunț care ne poate interesa pe mulți dintre noi. Lămâia în combinație cu bicarbonatul de sodiu pot vindeca sau preveni apariția cancerului. Combinația este de 10000 de ori mai puternică decât chimioterapia.
Romania TV
19 iul. 2015, 10:43
Leacul pentru CANCER. O combinaţie de 10000 de ori mai puternică decât CHIMIOTERAPIA

Se cunoaște faptul că mulți cercetători s-au declarat împotriva utilizării chimioterapiei. Conform acestor specialiști, chimioterapia distruge o parte din celulele canceroase, dar slăbește organismul uman, astfel încât, alte organe sunt predispuse la apariția unor tumori sau chisturi, scrie efemeride.ro.

Cu alte cuvinte, ceea ce remediem într-o zonă a organismului va apărea în alta. Aceste știri vis a vis de tratamentul cancerului trec aproape neobservate, nu sunt mediatizate, pentru că marii producători de medicamente au interesul ca omenirea să consume cât mai multe medicamente.

Vă reamintesc faptul, că industria medicamentelor este pe locul doi în lume, ca profit, după cea a armamentului. Lămâia are calități mari anticancerigene. Este un remediu împotriva chisturilor și a tumorilor. În combinație cu bicarbonatul de sodiu, lămâia are proprietatea de a înlătura propagarea cancerului în organism.

Statisticile arată că, în Europa, consumul de 600 de grame de lămâie pe săptămână, de către o persoană, a înlăturat producerea cancerului la gât cu 58%, iar la colon cu 40%. Lămâia are un puternic efect antibacterian, este eficace contra paraziților și a stresului, chiar depresii. Cei care au făcut anunțul susțin că au realizat 20 de teste, începând cu anul 1970, în care consumând 600 de grame de lămâie pe săptămână, au fost vindecate 12 tipuri de cancer.

Combinația dintre lămâie și bicarbonat de sodiu este de 10000 de ori mai puternică decât chimioterapia sau narcoticele. Chimioterapia produce efecte secundare oribile. Ea distruge celulele sănătoase și permite formarea unor alte tumori sau chisturi.

Combinația miraculoasă poate fi consumată astfel. 250 de ml de apă, două linguri de zeamă proaspătă de lămâie și jumătate de lingură de bicarbonat de sodiu. Din această cantitate se bea de patru ori pe zi. Sursa care a dat publicității această știre este Institutul de Științe ale Sănătății, Salud, Baltimore, SUA.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce salariu trebuie să ai, de fapt, pentru un credit de nevoi personale de 5.000 de euro. Câți bani dai înapoi preț de 5 ani și cât e rata lunară. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cinci mâncăruri imposibil de făcut. Și cei mai experimentați chefi le ratează
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât