Legea consumatorului vulnerabil a fost votată, se aplică de la 1 noiembrie 2021. TABEL AJUTOARE în funcţie de venituri

Legea consumatorului vulnerabil a primit aviz favorabil în Comisiile de specialitate. Raportul a fost adoptat în unanimitate. Proiectul se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, cameră decizională.
Loredana Brumă
07 sept. 2021, 18:45
Legea consumatorului vulnerabil a fost votată, se aplică de la 1 noiembrie 2021. TABEL AJUTOARE în funcţie de venituri
UPDATE:

Potrivit legii, consumatorul vulnerabil este „persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

Consumatorii vulnerabili se încadrează în următoarele categorii: a) consumatori vulnerabili din motive de venit; b) consumatori vulnerabili din motive de vârstă; c) consumatori vulnerabili din motive de sănătate; d) consumatori vulnerabili izolați.

Vor primi ajutoare financiare pentru încălzire:

  • persoanele singure cu venit mediu net lunar mai mic de 2.053 de lei
  • familiile în care venitul mediu lunar în cazul fiecărui membru al familiei este mai mic de 1.386 de lei/lună

Ajutoarele de încălzire pot varia astfel:

  • Pentru gaze: Maxim 250 de lei/lună, minim 25 de lei/lună
  • Pentru curent: Maxim 500 de lei/lună, minim 50 de lei/lună
  • Pentru lemne: Maxim 160 de lei/lună, minim 16 lei pe lună

Valoarea de referință a ajutoarelor, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de: a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale; b) 500 lei/lună, pentru energie electrică; c) 160 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

  • a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
  • b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
  • c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
  • d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
  • e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
  • f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
  • g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
  • h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
  • i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
  • j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
  • k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

Mai există în lege și ajutoare non-financiare:

  • facilităţi de acces şi conectare la sursele de energie disponibile necesare pentru asigurarea nevoilor energetice minimale
  • interzicerea deconectării de la sursele de energie pentru toate categoriile de consumatori vulnerabili.

Legea consumatorului vulnerabil, aviz favorabil de la Comisiile de specialitate. Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, Comisia pentru Industrii şi Servicii şi Comisia pentru Politică Economică Reformă şi Privatizare au avizat favorabil proiectul de lege şi propun Camerei Deputaţilor adoptarea acestuia. Raportul a fost adoptat în unanimitate.

Legea consumatorului vulnerabil, aviz favorabil în Comisiile de specialitate

Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, Comisia pentru Industrii şi Servicii şi Comisia pentru Politică Economică Reformă şi Privatizare au emis, marţi, Raportul comun în ceea ce priveşte Legea consumatorului vulnerabil.

”În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de Lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie cu amendamente admise prevăzute în Anexa nr. 1 şi amendamente respinse prevăzute în Anexa nr. 2, anexe care fac parte integrantă din prezentul raport comun”, se arată în document.

Proiectul de lege se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, cameră decizională. Proiectul a fost adoptat, în sedinţa din 17 mai 2021, proiectul de lege.
Premierul Florin Cîţu anunţat, luni, că, dacă legea nu este adoptată într-o săptămână, este pregătit să-şi asume răspunderea.

Citeşte şi Legea consumatorului vulnerabil. Raluca Turcan anunţă cât va fi subvenţia

Câţi români vor beneficia de compensarea facturilor

Între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului dacă Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a precizat că este vorba de de oameni cu contracte de muncă, persoane aflate în asistenţă socială şi pensionari.

„Vom avea aproximativ 500.000 de gospodării, cu 2,5 oameni pe gospodărie, respectiv între 1 şi 5 milioane de oameni vor beneficia de suport din partea statului dacă această lege (Legea consumatorului vulnerabil n.r.) va intra în vigoare. Dacă nu va intra în vigoare oricum vor fi ajutaţi. Pe cifre, din nefericire, aşa reiese din nivelul veniturilor că avem aproximativ 500.000 de gospodării cu oameni cu un nivel al veniturilor pe membru de familie până în 810 lei şi, de asemenea, un cuantum cumulat de aproximativ 5 milioane de oameni cu venituri sub nivelul câştigului salarial mediu brut. Aici vorbim de oameni cu contracte de muncă, de persoane aflate în asistenţă socială şi de pensionari”, a precizat Raluca Turcan, la Digi 24.

Citeşte şi Mihai Tudose, despre creşterea preţului energiei: „PSD a depus un amendament ca legea consumatorului vulnerabil să intre în vigoare în septembrie, dar Cîţu a votat împotrivă”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Două bancnote vor fi retrase de pe piață. Cât timp vor mai fi valabile actualele variante
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării