Legea facturilor compensate la energie a fost promulgată. Cine beneficiază de acest ajutor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 13 mai, legea privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.
Filip Stan
13 mai 2024, 21:16
Legea facturilor compensate la energie a fost promulgată. Cine beneficiază de acest ajutor
Care români vor plăti facturi mai mici la energia electrică. "Vor fi principalii beneficiari"

Legea facturilor compensate la energie a fost promulgată. Conform actului normativ, sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane şi familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, la care se adaugă şi condiţiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile de vulnerabilitate pentru ca o persoană/familie în situaţie de risc de sărăcie să beneficieze de sprijin din fonduri publice pentru a compensa preţurile la energie.

Prețurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% față de prețurile maximale plafonate

Executivul explica la emiterea actului normativ că este necesară acordarea unui sprijin temporar pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile pentru a compensa preţul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Legea facturilor compensate la energie a fost promulgată. Cine beneficiază de acest sprijin

Bugetul pentru compensarea preţurilor la energie pentru persoanele vulnerabile este de 4 miliarde de lei şi are ca sursă de finanţare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operaţional „Capital uman”, Programul operaţional regional, Programul operaţional „Capacitate administrativă”, Programul operaţional ‘Competitivitate’, precum şi prin Programul operaţional „Infrastructură mare” pentru perioada de programare 2014 – 2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestora şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020.

Veste excelentă pentru românii care au contract cu ENEL, ENGIE, E.ON şi Hidroelectrica. Ce trebuie să facă pentru a plăti facturi reduse cu 10%

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Lucia Maria Hohan și Adrian Stănescu au ajuns la 70 de procese. Record absolut între amorezi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Mesut Oezil devine membru al consiliului de conducere al partidului AKP din Turcia
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!