Legea insolvenţei persoanelor fizice a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2018, dar nu se ştie dacă se poate aplica

Legea nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizic a intrat in vigoare din 1 ianuarie 2018, cu o intarziere de doi ani, dupa ce a fost amanata de trei ori, insa nici acum institutia responsabila de aplicarea acesteia, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), nu a anuntat daca aceasta lege poate fi implementata si care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmeze cei care vor sa beneficieze de ea.
Alina Costache
03 ian. 2018, 15:40
Legea insolvenţei persoanelor fizice a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2018, dar nu se ştie dacă se poate aplica

Intarzierea cu doi ani a aplicarii acestei legi, initiata de deputata PSD Ana Birchall, este cauzata de faptul ca este vorba de un act normativ foarte stufos si care implica o mare birocratie.

Astfel, Ministerul Economiei a publicat, inca de la inceputul lui 2016, „Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice”. Potrivit acestui plan, pentru aplicarea legii insolventei persoanelor fizice este nevoie de personal suplimentar de nu mai putin de 2.030 de persoane la nivelul ANPC, Registrului Comertului si instantelor de judecata. (vezi aici detalii)

Pentru ca legea sa poata functiona sunt necesare asa-numitele Comisii de insolventa, constituite la nivel central si teritorial, la care personele fizice pot depune cererile pentru intrarea in procedura de insolventa personala, daca nu-si mai pot achita datoriile catre banci sau alti creditori.

Deschiderea procedurii de insolvență se va face pe baza unei cereri pe care debitorul persoană fizică o poate depune personal sau prin poștă, cu confirmare de primire sau pe e-mail cu semnătură electronică certificată, la comisia de insolvență la nivel teritorial din județul în care își are domiciliul sau reședința de cel puțin 6 luni, conform normelor de aplicare a legii insolventei personale.

Citeşte mai mult pe bancherul.ro.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Răsturnare de situație! George Simion a făcut anunțul serii despre candidatura la prezidențiale
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Armată obligatorie pentru femei. Măsura intră în vigoare în 2026
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Impozitarea pensiilor speciale se schimbă! Guvernul revine la cota unică de 10% pentru sumele peste 3.000 de lei
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost cea mai iubită voce. Toată lumea e în lacrimi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Planul secret al SUA pentru Ucraina. Ce se ascunde în spatele negocierilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?