LEGEA PENSIILOR, şanse mari să treacă şi de Camera Deputaţilor. Coaliţia de guvernare are şi votul UDMR

Deputatul UDMR Csep Eva Andreea a dezvăluit, marți, în plenul Camerei Deputaților, că formațiunile din arcul de guvernare au promis maghiarilor că vor rezolva situația pensiilor persoanelor cu dizabilități printr-o lege specială care va fi depusă de urgență în Parlament, precum și prin unele modificări aduse legii adopției.
Filip Stan
18 dec. 2018, 15:14
LEGEA PENSIILOR, şanse mari să treacă şi de Camera Deputaţilor. Coaliţia de guvernare are şi votul UDMR

În ședința de plen a Camerei Deputaților, care se desfășoară la ora transmiterii acestei știri, parlamentarii PSD-ALDE au acceptat un amendament crucial pentru care UDMR condiționa votul la legea pensiilor.

Astfel, s-a acceptat modificarea definiției pensionarului astfel încât să intre și „persoanele încadrate în grad de handicap grav” care au realizat 1/3 din stagiul complet de cotizare. PSD nu dorise săptămâna trecută să accepte amendamentul UDMR și a lăsat doar „nevăzătorii” în lege.

Proiectul a fost adoptat marți seară pe articole, votul final urmând să aibă loc miercuri, după care legea va fi trimisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis.

Csep Eva Andreea a explicat că restul amendamentelor UDMR vor fi incluse în alte legi, maghiarii având promisiunea guvernanților în acest sens:

„Trebuie să recunoaștem că proiectul de lege care se află azi în plen este elaborat într-o formă mult mai acceptabilă față de forma depusă în Parlament.

Este inacceptabil și inadmisibil ca acordarea unui pachet de privilegii pentru o categorie de pensionari să fie în dezavantajul pensionarilor dintr-o altă categorie. Mai exact, dacă majoritatea pensionarilor vor beneficia de o creștere semnificativă a pensiilor pentru limită de vârstă, acesta nu poate rezilta din diminuarea pensiilor de invaliditate. Da, pensiile vor crește, dar ce se va întâmpla cu persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă ca urmare a unui accident sau boli și nu au putut realiza un stagiu minim de cotizare de 15 ani? Vă spun eu, o nenorocire.

Nimeni nu s-a gândit la acești oameni până când grupul UDMR nu a impus această problemă. Se spune că va exista, nu știm când, o lege a indemnizației sociale, în care vor fi cuprinse toate acele persoane și toate acele situații în care nu s-a reușit realizarea stagiului minim de cotizare, o lege care va prevede anumite indemnizații sociale pentru aceste categorii de persoane.

Totuși, putem spune că avem în față un proiect acceptabil. Amendamentul UDMR privind includerea în stagiul asimilat concediului de acomodare oferit mamelor adoptive va fi preluat într-o lege a adopțiilor, cu promisiunea majorității parlamentare. (…)

O să susținem în continuare amendamentele formulate în privința pensiilor de invaliditate, în ciuda faptului că s-a promis că va ajunge într-un timp cât mai scurt în Parlament legea indemnizațiilor sociale care va acoperi această categorie de beneficiari. Nu putem să impunem un stagiu minim de cotizare de 15 ani pentru pensie de invalidate. Nu este corect față de ei. Ne angajăm că vom lucra noi pe un proiect de lege prin care să oferim protecție acestei categorii de persoane dacă nu apare urgent această lege a indemnizației sociale promise”, a declarat aceasta.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Colosul energetic care va apărea în România. Lucrările de construcție sunt în desfășurare: “Proiect de importanță națională”
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Andreea Bănică, momente de tensiune. A ajuns cu mâna în ghips
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago, redenumită în glumă de internauți ‘Kremlin Headquarters’
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe