Legea pentru PROTEJAREA celor care NU-ŞI POT PLĂTI RATELE, la un pas de a fi adoptată

Speranţe pentru românii cu credite imobiliare care nu îşi mai pot achita ratele. Aceştia ar putea scăpa de executarea silită, potrivit legii insolvenţei persoanelor fizice aflate miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Cei care se află în astfel de situaţii trebuie totuşi să îndeplinească mai multe condiţii.
Iulian Tudor
19 mai 2015, 08:02
Legea pentru PROTEJAREA celor care NU-ŞI POT PLĂTI RATELE, la un pas de a fi adoptată

Proiectul controversat al legii privind insolvenţa per­soanelor fizice este la un pas de a fi adoptat, urmând să fie dezbătut miercuri în Camera Deputanţilor, care este for decizional.

Citeşte şi: CSM se opune legii privind insolvenţa persoanelor fizice, în forma actuală: Ar bloca sistemul judiciar

Pe scurt, legea prevede ca un debitor care nu îşi mai poate achita datoriile să poată fi „ajutat” cu un plan de rambursare pe 5 ani sub supra­vegherea unei comisii de insolvenţă.

Sper ca mâine legea să primească aviz favorabil şi miercuri să intre în dezbatere în plen. Proiectul include două proceduri: procedura adminis­trativă şi cea de lichidare.

A doua se face doar în faţa instanţelor când un debitor ştie că nu mai are nicio şansă de redresare şi cere lichidarea activelor. A doua presupune un plan de rambursare pe 5 ani cu posibilitatea de prelungire un an.

Iniţial, partenerii internaţionali voiau un plan pe trei ani şi consider un succes că am reuşit extinderea ter­menului”, a declarat pentru ZF deputatul Ana Birchall (PSD), iniţiatoarea pro­iectului.

Proiectul de lege privind insolvenţa personală a stârnit multe controverse de-a lungul vremii, principalul obiecţii venind din partea băncilor, care au susţinut că o astfel de lege ar putea încuraja datornicii să nu îşi mai plătească la timp datoriile.

Riscul nu este asociat numai băncilor, ci tuturor categoriilor de creditori, care ar putea fi dezavantajaţi de o astfel de măsură, spun contestatarii măsurii.

Citeşte şi: Persoanele fizice aflate în incapacitate de a-şi achita datoriile vor putea intra în INSOLVENŢĂ

Birchall spune însă că au fost prevăzute sancţiuni foarte dure pentru cei care fac abuz de această lege şi că scopul iniţiativei este acela de a îi proteja pe cei de bună-credinţă.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Trucul care albește lenjeria de pat. Ingredientul banal care e folosit de gospodinele pricepute
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are scăpare. Au apărut documentele. Anunțul CNSAS
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Când a fost cel mai greu de trăit în România. Trei momente negre din istoria economică recentă marcate de sărăcie, foamete, șomaj
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Schimbare istorică la Instagram. Dorința utilizatorilor a fost îndeplinită
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiează de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Caracal. Anunțul făcut de mama Luizei Melencu: S-a conectat...
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Scuzele lui Tony Jones către Novak Djokovic și fanii sârbi după comentarii controversate
MediaFlux
Guvernul, obligat să rectifice ”ordonanța trenuleț”. Angajații care au acum de câștigat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mașina electrică vs automobilul cu combustie: cât se poate supraviețui în ger? (Video)