Legea prin care perioada de angajare a zilierilor creşte de la 90 la 180 de zile, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, proiectul de modificare a Legii 52/2011 prin care de anul acesta perioada de angajare a zilierilor se extinde de la 90 de zile la 180, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Filip Stan
04 apr. 2018, 14:36
Legea prin care perioada de angajare a zilierilor creşte de la 90 la 180 de zile, promulgată

O altă modificare prevede mărirea de la 6 la 23 a numărului de activităţi în care pot fi angajaţi zilieri stipulează noua Lege promulgată de preşedinte.

Preşedintele României a mai promulgat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Astfel, Legea în noua formă va interzice de la 1 iulie 2018 introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire, cu mâner, iar la 1 ianuarie 2019 va fi interzisă şi comercializarea acestora.

„Se interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. De asemenea, se interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2019, comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională”, potrivit proiectului adoptat de Camera Deputaţilor pe 14 martie şi promulgată miercuri de Iohannis.

Alte două decrete semnate de şeful statului pentru promulgarea unor legi sunt: legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii şi legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2017 pentru completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi pentru modificarea art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlăturat! De cine va fi înlocuit: Eu candidez!
Playtech.ro
Martorul din bord de care trebuie să ţii cont iarna. Şoferii ignoră semnalul de cele mai multe ori
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Tania Budi și șeful pazei lui Călin Georgescu, relație de cinci ani
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Armata Israeliană Rămâne În Zona Tampon de la Frontiera cu Libanul pe Termen Nedeterminat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană