„Am verificat cvorumul prin semnătură. Din păcate, dintr-o prezenţă necesară de 68 de senatori, până în acest moment sunt înregistrate 62 de prezenţe. În aceste condiţii, nu-mi rămâne decât să constat că nu avem cvorum şi că această şedinţă nu poate fi legal constituită. Mulţumesc foarte mult pentru efortul făcut şi aş vrea să vă invit aici, în faţa pupitrului, să facem împreună o fotografie pentru a arăta cine este cu adevărat de partea poporului român”, a declarat Robert Cazanciuc, conform Ştiripesurse.
De asemenea, plenul avea pe ordinea de zi încetarea statutului de membru şi de secretar al Biroul Permanent al Senatului a lui Ion Ganea. Parlamentarul a fost exclus din PSD, după ce a boicotat alături de PNL şi USR şedinţele conducerii Senatului în care trebuia să aprobe trimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege ce prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor legislative, şi nu Guvernul. Iniţiativa fusese trimisă spre reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis către Parlament.
În aceste condiţii, data alegerilor parlamentare rămâne 6 decembrie.