Legea privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, a informat Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat.
Iulian Tudor
19 iul. 2018, 20:00
Legea privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, promulgată

Actul normativ a fost adoptat pe 27 iunie de către Camera Deputaţilor. Legea instituie măsuri de protecţie a animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri educative şi, în acest sens, prevede norme care reglementează înlocuirea şi reducerea utilizării animalelor în proceduri, îmbunătăţirea metodelor de creştere, adăpostire, îngrijire şi utilizare a animalelor în aceste proceduri; originea, reproducerea, marcarea, îngrijirea şi adăpostirea, precum şi uciderea animalelor; activităţile crescătorilor, furnizorilor şi utilizatorilor de animale; evaluarea şi autorizarea proiectelor ce implică utilizarea animalelor în proceduri în scopuri ştiinţifice.

Această lege se aplică până în momentul în care animalele sunt ucise, relocate sau returnate într-un habitat ori sistem de creştere adecvat.

Dispoziţiile se aplică în cazul următoarelor animale: a) animale neumane vertebrate vii, inclusiv forme larvare care se hrănesc autonom şi forme fetale de mamifere începând cu ultima treime a stadiului lor normal de dezvoltare; b) cefalopode vii. Legea se aplică şi în cazul animalelor utilizate în proceduri şi care se află într-un stadiu de dezvoltare mai timpuriu, dacă animalul urmează să fie lăsat în viaţă după acest stadiu de dezvoltare şi, în urma procedurilor efectuate, este probabil să prezinte durere, suferinţă, stres sau vătămări de durată după ce a ajuns la stadiul de dezvoltare respectiv.

Potrivit proiectului, uciderea animalelor trebuie să fie realizată numai prin metode care provoacă cel mai mic nivel de durere, de suferinţă sau de stres. Animalele trebuie să fie ucise în unitatea unui crescător, furnizor sau utilizator, de către o persoană competentă, instruită şi pregătită în acest sens.

De asemenea, animalele capturate din sălbăticie nu se utilizează în proceduri. Autoritatea competentă poate acorda derogări în baza unei justificări ştiinţifice, prin care solicitantul demonstrează că scopul unei proceduri nu poate fi atins prin utilizarea unui animal crescut pentru proceduri. Capturarea animalelor în sălbăticie se face de către persoane competente şi prin metode care nu provoacă animalelor durere, suferinţă, stres sau vătămări de durată care pot fi evitate.

În situaţia în care, după capturare sau în timpul acesteia, se constată că animalul este rănit ori într-o stare de sănătate precară, acesta este examinat de către un medic veterinar sau o altă persoană care îndeplineşte condiţiile necesare şi se iau măsuri de reducere la minimum a suferinţei animalului sau, în cazul în care există o justificare ştiinţifică, autoritatea competentă poate acorda derogări de la cerinţa de a lua măsuri pentru a reduce la minimum suferinţa animalului, mai prevede textul adoptat.

Se interzice utilizarea în proceduri a animalelor rătăcite şi nedomesticite din specii domestice, mai precizează proiectul.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
S-a schimbat prognoza pentru minivacanța de 1 Mai. Unde plouă
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Un nou oraș apare în România. Mega-proiect de 2,5 miliarde de euro
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O mamă a murit în urma unei operații de micșorare a stomacului. Rudele femeii cer tragerea la răspundere a celor vinovați
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Știați că, dacă mâncați pipote de pui, nu mai este nevoie să luați…
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri