LEGEA SALARIZĂRII UNITARE. Sindicaliştii din Educaţie vor salarii duble faţă de salariul minim pe economie pentru profesorii debutanţi

După ce în cursul săptămânii, ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a avut întâlniri pe tema salarizării unitare a bugetarilor cu oficiali din Poliţie şi Sănătate, joi au loc negocieri cu reprezentanţii sistemului educaţional. Astăzi, la discuţii participă şi ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, alături de sindicatele din Educaţie.
Alina Costache
09 mart. 2017, 08:07
LEGEA SALARIZĂRII UNITARE. Sindicaliştii din Educaţie vor salarii duble faţă de salariul minim pe economie pentru profesorii debutanţi

UPDATE Discuţiile s-au încheiat fără o concluzie, a anunţat ministrul Lia Olguţa Vasilescu. Ea a precizat că negocierile vor continua pe grupe de lucru, pentru o mai bună înţelegere.

„Încă nu avem o concluzie. S-a stabilit să se lucreze şi săptămâna viitoare, a fost foarte dificil să avem o discuţie. Se vor face grupe separate de discuţie săptămâna viitoare, din universitar, preuniversitar”, a punctat ministru Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. 


UPDATE Sindicaliştii din Educaţie au anunţat, înainte de a intra la negocieri, că doresc ca profesorii debutanţi să ia salarii duble faţă de salariul minim pe economie prin noua salarizare unitară. 

„Am lucrat pe mai multe variante de lege, că dacă stăm să ne gândim bine e varianta 284 din perioada domnului Boc, pe urmă varianta doamnei Rovana Plumb, pe urmă numeroasele variante ale guvernului Cioloş. Acum discutăm o nouă variantă, aşteptăm să vedem care e conţinutul acestei variante, care sunt salariile preconizate pentru sistemul de învăţământ universitar şi preuniversitar, în câte etape vor fi acordate creşteri salariale, dacă vor exista aceste creşteri. Deci vedem care sunt datele tehnice şi vedem în ce măsură Ministerul Muncii a ţinut cont de propunerile federaţiilor sindicale reprezentative. Noi ne-am dorit foarte mult ca salariile debutantului în învăţământul preuniversitar, cel puţin, cu studii superioare de lungă durată, să fie dublul salariului minim pe economie, asta dacă ne dorim ca educaţia să devină un domeniu atractiv şi din punct de vedere salarial pentru cei care îşi doresc o carieră didactică. Ne-am mai dori si ca salarizarea să nu depindă exclusiv de vechime. Nu e normal să aştepţi peste 40 de ani ca să obţii un salariu maxim în învăţământ. Am propus ca după 25 de ani în învăţământul preuniversitar să poţi ajunge la un nivel salarial cât mai ridicat cu putinţă. E bine să existe un fond de premiere de 5% la dispoziţia unităţilor de învăţământ şi pe baza unor criterii foarte clare să poţi face acele diferenţieri salariale”, a declarat Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret”, înainte de negocieri, conform Mediafax. 

„Legea este modificată faţă de varianta sau variantele mai bine zis care au tot fost tot prezentate publicului. Noi am fost foarte atenţi să nu ieşim din această anvelopă de 32 de miliarde de lei. Împreună cu Ministerul de Finanţe, în urmă cu o săptămână, când am considerat noi că avem finalizată această lege, ieşeam la 31 de miliarde de lei, dar după discuţiile pe care le vom avea cu sindicatele va trebui să facem un nou calcul înainte de a transmite Parlamentului, astfel încât să nu avem niciun leu în plus faţă cât ne-am asumat. Legea schimbă foarte multe principii, nu mai este pe clase de salarizare, este pe funcţii, grade şi gradaţii”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Olguţa Vasilescu: Salariile demnitarilor, primarilor şi viceprimarilor se vor calcula pornind de la salariul mediu pe economie

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri că noua Lege a salarizării nu se va mai baza pe clase de salarizare, ci pe funcţii, grade şi gradaţii şi ar urma să fie adoptată până la 1 iulie, respectându-se o anvelopă bugetară de 32 de miliarde de lei pentru patru ani.

Ministrul Muncii a precizat că „din 2018 cresc salariile în sistemul sanitar”.

„Ei sunt primii care vor beneficia de această creştere salarială în totalitate. La ceilalţi urmează să se facă gradual în următorii patru ani. Avem, de asemenea, un fond de premiere de 5% care este la dispoziţia ordonatorului de credite, dar aceşti bani nu pot fi daţi decât în acord cu sindicatele. Rămânem pe 30% sporuri la ordonatorii de credite, în aceste sporuri trebuie să intre obligatoriu acel voucher de vacanţă (…) şi două norme de masă însemnând salariul minim pe economie”, a precizat Olguţa Vasilescu.

Legea salarizării unitare. Sindicatele din Sănătate: Procentul de creştere a salarizării este în medie de 56,6% până în 2021

Ministrul Muncii a precizat că anvelopa de 32 de miliarde de lei prevăzută pentru creşterea salariilor bugetarilor va însemna, în medie, o creştere cu 56% în patru ani de zile.

Potrivit sursei citate, după consultările avute luni şi marţi cu reprezentanţii sindicatelor din apărare şi ordine publică şi cei din sănătate, vor urma noi negocieri, joi, cu sindicatele din Educaţie, iar vineri cu reprezentanţii federaţiilor din instituţiile de cultură, după care săptămâna viitoare şi cu alţi actori sociali.

Olguţa Vasilescu, despre Legea salarizării: Până la pragul de 4.000 lei, salariile se dublează. După acest prag va fi o creştere cu 45%

 inca nu avem o conl s-a stabilit sa se lucreza si sapt viit, a fost ft dificil sa avem o discutie, grupe separate sapt viit, din universitar am si avut pe cineva care a lucrat cu noi

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Zodiile care vor renaște de Înviere. Cinci nativi intră sub protecție de la Dumnezeu
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România toată. Anunțul care răstoarnă totul: Îi așteaptă la cotitură
Playtech.ro
De ce se mănâncă miel de Paște. Orice român îl consumă fără să ştie semnificaţia
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Bahmuțeanca, marcată pe viață. Acuzații foarte grave
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Rusia activează „Soneria Apocalipsei”? Mesajele ciudate transmise de stația secretă UVB-76 au panicat lumea
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți