LEGEA SALARIZĂRII UNITARE şi modificarea legilor justiţiei, pe agenda Parlamentului după Paşte

Depunerea Legii salarizării, reluarea dezbaterilor pe modificările la legile Justiţiei, înfiinţarea Comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009 şi audierea lui Dan Andronic de către Comisia SRI reprezintă temele ce vor fi abordate în Parlament imediat după sărbătorile pascale.   
Filip Stan
17 apr. 2017, 12:55
LEGEA SALARIZĂRII UNITARE şi modificarea legilor justiţiei, pe agenda Parlamentului după Paşte

Depunerea Legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri bugetare a fost amânată săptămâna trecută, prin decizia unilaterală a liderului PSD, Liviu Dragnea, care a arătat că îşi doreşte ca acest act normativ să „mai stea” o săptămână, pentru a fi publicat în presă, astfel încât „să-şi mai dea lumea cu părerea”.

NOUA LEGE A SALARIZĂRII BUGETARILOR. Ce salarii vor avea toţi bugetarii. GRILELE de SALARIZARE 

„Nu. Eu nu vreau să-l depun azi. Să mai stea o săptămână, să meargă la grupuri, să-l publicăm şi în presă, să-şi mai dea lumea cu părerea”, a spus Dragnea, întrebat dacă proiectul legii salarizării unitare se va depune săptămâna trecută la Parlament, aşa cum s-a anunţat. 

Este de aşteptat, astfel, ca proiectul de lege să fie depus, împreună cu lista de semnături ale parlamentarilor PSD şi ALDE, în dezbaterea parlamentară, în cursul acestei săptămâni.

Legea salarizării unitare, varianta oficială. Grile de salarizare pe categorii profesionale

Pe de altă parte, USR a anunţat că va face, tot în această săptămână, o dezbatere publică pe tema salarizării unitare, la care va invita sindicatele, dar şi patronatele. USR a criticat, săptămâna trecută, faptul că proiectul de lege a fost publicat pe site-ul PSD şi nu pe cel al ministerului Muncii, despre care consideră că ar fi instituţia care ar fi trebuit să asume proiectul.

Reluarea dezbaterilor pe modificările la legile Justiţiei

În această săptămână, Senatul ar trebuie să reia dezbaterile pe modificările la legile Justiţiei, pe care le-a sistat în urmă cu două săptămâni la solicitarea CSM.

Comisia juridică a Senatului a amânat, în şedinţa din 5 aprilie, pentru două săptămâni, dezbaterile pe mai multe proiecte de lege, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o solicitare în acest sens.

”A sosit la comisie o adresă din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în care ni se solicită ca iniţiativele legislative sau proiectele legislative ce au ca obiect legile Justiţiei – şi aici modificările sunt cu privire la Legea 303 – să le analizăm sau să le lăsăm, pentru că nu sunt oportune acum, până când CSM-ul nu va finaliza modificările la legile Justiţiei. În aceste condiţii, noi solicităm o amânare a acestui proiect, dată fiind şi conferinţa de presă a domnului ministru, să vedem ce modificări au fost propuse”, a spus senatorul Nicoleta Pauliuc în timpul dezbaterilor din comisie.

Solicitarea PNL a fost susţinută şi de senatorii USR din comisia juridică.

”Amânăm până pe 19 aprilie. Să facem o adresă către ministrul Justiţiei şi către preşedintele CSM, în care să le comunicăm aceste lucruri şi să le punem în vedere că procedura de legiferare s-a lungit foarte mult. Am înţeles necesitatea armonizării punctelor de vedere şi a unor viziuni unitare pe tot ceea ce înseamnă acest pachet, dar nici nu putem să ne lungim cu aceste dezbateri”, a răspuns senatorul PSD Şerban Nicolae.

Înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009, cu Dragnea preşedinte

Tot în cursul acestei săptămâni ar trebui să fie demarate procedurile parlamentare pentru înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009, solicitată de PSD şi ALDE, şi al cărei preşedinte va fi liderul PSD Liviu Dragnea.

PSD şi ALDE au cerut, săptămâna trecută, anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.

Solicitarea a fost formulată în contextul în care jurnalistul Dan Andronic a publicat, lunea trecută, un articol în evz.ro, în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, ulterior, că intenţionează să prezideze comisia care va ancheta alegerile din 2009, el precizând că vor fi chemate toate persoanele despre care sunt date că ar fi avut vreo implicare în alegerile prezidenţiale din 2009.

„Am avut o discuţie cu domnul preşedinte Tăriceanu şi am stabilit să fixăm această comisie de anchetă. În 2009 mergeam la toate emisiunile cu o geantă cu dovezi, cu puncte de vedere, prin care încercam să arăt că au fost fraudate alegerile. Atunci am primit informaţii despre tot felul de grupuri de astea de analiză în care erau mai mulţi oameni implicaţi. Am vorbit cu colegii mei dacă pot să fiu preşedinte al acestei comisii”, a spus Dragnea.

„Vreau să chemăm la audieri toate persoanele despre care avem informaţii că au participat în legătură cu acele alegeri. Absolut toţi. Şi ministrul Baconschi, şi şeful STS, domnul Blaga, mai mulţi cetăţeni din România despre care noi aveam informaţii la vremea aia şi sunt sigur că în zilele următoare vor mai apărea informaţii. Sper să să ajungem la adevăr şi sper, cu această comisie şi cu alte anchete pe care trebuie să le facă comisia de control SRI, să aducem la lumină toate discuţiile despre implicarea unor instituţii în politică, alegeri, justiţie. Cred că săptămâna viitoare putem înfiinţa comisia de anchetă”, a adăugat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Comisia SRI îl invită pe Andronic la audieri pe tema articolul său cu privire la alegerile din 2009

Comisia SRI a apreciat, săptămâna trecută, ca utilă invitarea lui Dan Andronic la audieri, pentru săptămâna în curs, pentru a prezenta date şi informaţii precise despre articolul său cu privire la alegerile din 2009.

„În legătură cu afirmaţiile făcute de un jurnalist, Dan Andronic, într-o publicaţie, după îndelungi consultări am constatat cu toţii că nu avem în articolul publicat elemente suficiente care să ne contureze implicarea SRI în procesul electoral, dar am considerat că este util să-l invităm pe Dan Andronic în cursul săptămânii viitoare la audieri pentru a veni cu date şi informaţii precise”, a spus săptămâna trecută preşedintele Comisiei SRI, social-democratul Adrian Ţuţuianu.

„Deocamdată avem o poveste care este ambalată frumos. Am recitit de mai multe ori articolul respectiv, dar nu am putut trage o concluzie. În schimb ştiu că există o preocupare a opiniei publice legat de acest subiect, după cum am spus, că o implicare a SRI în procesul electoral ar fi foarte gravă. Din aceste motive îl vom chema la audieri”, a adăugat Ţuţuianu.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Au votat peste 600.000 de români
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Drone neidentificate observate deasupra bazelor aeriene din Marea Britanie
MediaFlux
CUTREMUR în ROMÂNIA chiar de ALEGERI!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy