Legea Turismului aduce noutăţi pentru administraţiile publice, pentru operatorii din turism şi, deopotrivă pentru turişti. Potrivit proiectului de lege, aflat în dezbatere publică, de autorizarea şi clasificarea unităţilor de turism se vor ocupa autorităţile locale, iar operatorii din turism vor trebui să implementeze un Sistem Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism.
În ceea ce priveşte descentralizarea serviciilor de autorizare şi clasificare a unităţilor de cazare din România, ministrul Turismului a declarat, miercuri, la dezbaterea publică privind proiectul Legii turismului de la Braşov, că pentru început, aceste servicii vor fi efectuate în paralel cu Ministerul Turismului.
„În primele 12 luni activitatea în ce priveşte clasificarea şi autorizarea unităţilor de cazare se va face în paralel cu Ministerul Turismului. Nu putem să lăsăm consiliile judeţene să desfăşoare o activitate pe care nu au mai făcut-o sau au făcut-o acum 12-13 ani, deci trebuie să-i ajutăm şi timp de 12 luni vor lucra în paralel cu ministerul pentru tot ce înseamnă clasificare”, a spus Mircea Titus Dobre, potrivit Mediafax.
Autorităţile locale spun că, deocamdată, nu au primit nicio sugestie privind modul în care va fi organizată această activitate în teritoriu şi că speră să obţină în primul rând resurse financiare de la Bucureşti.
„Am salutat iniţiativa. Spre deosebire de Constanţa, la Braşov sunt 12 luni de turism, nu numai trei luni ca la Constanţa. Noi avem deja un punct de vedere pe marginea Legii turismului, va fi transmis ministerului până în data de 15 septembrie. Ca şi toate descentralizările care s-au făcut de-a lungul timpului, sper că şi de data asta să nu facă la fel ca ceilalţi, să ne dea şi resursa, astfel încât să angajăm personal. Văd că spune că în 180 de zile legea va fi publicată, asta înseamnă că în 30 de zile consiliile judeţene trebuie să ia măsuri pentru a crea structurile care se vor ocupa de clasificarea şi autorizarea unităţilor de cazare”, a declarat Adrian Gabor, vicepreşedintele CJ Braşov.
La dezbaterea publică privind proiectul Legii turismului au fost prezenţi operatori din turism şi membri ai asociaţiilor şi patronatelor din domeniu, care au criticat inţiativa proiectului de lege de a crea un sistem de Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism, pe care o consideră excesivă, mai ales pentru că în zona de turism rural şi agroturism, sistemul se va implementa cu greutate.
În opinia ministrului, însă, la ora actuală orice pensiune şi orice unitate de cazare din România are un calculator. „Un calculator, un telefon, un fax, un scanner, să fim serioşi! Dacă plecăm de la premisa de fiecare dată că nu se poate, cred că trebuie să plecăm şi de la cea că se poate”, a spus ministrul Turismului.