Legendarul Nick Cave trăieşte un coşmar, a pierdut al doilea copil. Fiul său Jethro a murit la 31 de ani, la două zile după ieşirea din puşcărie

Muzicianul australian Nick Cave a anunţat luni că unul dintre fiii lui, Jethro Lazenby, s-a stins din viaţa la vârsta de 31 de ani, fără să dea detalii despre circumstanţele decesului.
Daniel Spătaru
09 mai 2022, 23:37
Legendarul Nick Cave trăieşte un coşmar, a pierdut al doilea copil. Fiul său Jethro a murit la 31 de ani, la două zile după ieşirea din puşcărie

„Cu multă tristeţe pot confirma că fiul meu Jethro a murit”, a scris muzicianul stabilit în Marea Britanie, într-un comunicat difuzat de publicaţia britanică NME. În comunicat, Nick Cave, liderul trupei Bad Seeds, în vârstă de 64 de ani, adaugă că ar fi „recunoscător” ca în aceste momente familia sa să se poată bucura de „intimitate”.

Jethro Lazenby, care a lucrat ca actor, fotograf şi model şi care folosea uneori numele Jethro Cave, a făcut închisoare la începutul acestui an pentru agresarea mamei sale, Beau Lazenby, fost fotomodel, potrivit unor informaţii apărute în presă. El fusese eliberat pe cauţiune cu două zile înaintea decesului, după cum informează revista Rolling Stone.

Născut la Melbourne, în 1991, Jethro a aflat la 8 ani că este fiul legendarului artist.

Citeşte şi David Pușcaș, fiul Luminiței Anghel, face acuzaţii grave. Ar fi fost bătut crunt de soțul vedetei VIDEO

Ştirea decesului vine la şapte ani după ce Nick Cave a pierdut un alt fiu, Arthur – a cărui mamă este actuala parteneră a lui Cave, creatoare de modă britanică Susie Bick -, decedat la vârsta de 15 ani după ce a căzut de pe o faleză la Brighton (Anglia) în urma consumului de LSD.

Citeşte şi Comediantul Micutzu, înjurături și manele pe scena Filarmonicii Banatului din Timișoara, după ce lui Jador i-a fost interzis concertul

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe