Legume şi fructe recomandate diabeticilor

Persoanele care suferă de diabet au nevoie de un regim alimentar special şi cu grijă ales. Medicul nutriţionist Corina Zugravu a declarat, pentru RTV.NET, care sunt fructele şi legumele indicate diabeticilor.
Marilena Vili
02 iun. 2012, 07:36
Legume şi fructe recomandate diabeticilor

Legumele şi fructele se pot clasifica în funcţie de concentraţia carbohidraţilor din compoziţie. Astfel că, cele care au sub 4% carbohidraţi pot fi consumate fără limite de către diabetici. Celelalte trebuie consumate, însă în cantităţi limitate de toleranţă la glucoză a persoanei respective şi numai după sfatul medicului”.

Nutriţionistul precizează că fructele care sunt mai puţin dulci sunt indicate persoanelor care suferă de diabet. Dintre legume, sunt recomandate cele de sezon.

„Dintre fructe, diabeticii pot consuma cireşele de mai, anumite soiuri de mere şi de pere acrişoare(de exemplu, merele renete), grapefruit, fructe de pădure, mai ales dacă nu sunt foarte dulci (de exemplu, măceşe, coacăze, mure, fragi). Acestea pot fi consumate în cantităţi mari, fără a fi cântărite. Pentru restul fructelor este nevoie de cântar şi de consum în funcţie de toleranţă la glucoză. Dintre legume, cele de vară de la noi pot să fie consumate fără restricţii: salata de orice fel (inclusiv rucola, etc), andive, roşii, castraveţi, dovlecei, vinete, varză, stevie, spanac, lobodă, urzici”, a declarat, pentru ROMÂNIATV.NET, Corina Zugravu.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Destinația din Europa unde poți merge în vacanță cu doar 1 euro. Este renumită pentru peisaje și mâncare foarte bună
Capital.ro
România a pierdut un titan. S-a stins din viață un om de o inteligență rară
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Viață grea pentru zeci de mii de bucureșteni. Proprietarii riscă amenzi mari
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după înțelegerea între SUA și Ucraina pentru armistițiu în război
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură