„Leul Deşertului” beneficiază de încă două reprezentanţii la Bucureşti

Spectacolul LEUL DEŞERTULUI îşi continuă parcursul fulminant către inimile iubitorilor de teatru: la doar o săptămână de la premieră o nouă reprezentaţie s-a derulat aseară cu casa închisă. Iar interesul publicului pentru piesa ce reuneşte pentru prima oară în aceeaşi distribuţie doi actori de geniu – RADU BELIGAN şi MAIA MORGENSTERN, creşte de la o zi la alta.
Romania TV
05 nov. 2014, 11:50

Drept urmare, încă două reprezentaţii cu LEUL DEŞERTULUI au fost programate la Bucureşti pe 18 şi 24 noiembrie, tot pe scena Teatrului Tineretului (Palatul Naţional al Copiilor).

Piesa, cu o distribuţie de excepţie ce îi include pe: RADU BELIGAN, MAIA MORGENSTERN, MIRCEA RUSU, LAMIA BELIGAN, GEORGE REMEŞ şi TANIA POPA cucereşte prin personajele pline de forţă şi acţiunea imprevizibilă, şi emoţionează prin momentele cheie ale piesei, de un umor spumos, dar şi de o mare intensitate.

Fiecare reprezentaţie cu LEUL DEŞERTULUI este un eveniment în sine în lumea teatrală românească, pentru că oferă publicului şansa de a-i vedea pentru prima oară împreună pe scenă pe RADU BELIGAN şi MAIA MORGENSTERN. Piesa, o comedie a cărei acţiune alertă este poziţionată în lumea plină de intrigi a unui cartel mafiot internaţional, a fost scrisă de Mona Radu special pentru cele două legende ale scenei, care se întâlnesc pentru prima oară în acelaşi spectacol.

Cariera prodigioasă a actriţei MAIA MORGENSTERN include nenumărate personaje memorabile, apariţii în aproape 20 de filme şi roluri în seriale TV.

RADU BELIGAN are o activitate impresionantă în teatru, film, televiziune şi radio, este membru de onoare al Academiei Române din 2004, iar din decembrie 2013 figurează în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Biletele pentru reprezentaţiile cu LEUL DEŞERTULUI din 18 şi 24 noiembrie şi pentru celelalte spectacole găzduite de Teatrul Tineretului se găsesc la casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi online pe startickets.ro, bilete.ro  şi blt.ro.

În decursul lunii noiembrie la Teatrul Tineretului (Palatul Naţional al Copiilor) sunt programate următoarele reprezentaţii:

Fă-mi loc (Medeea Marinescu, Marius Manole) – 10 noiembrie

Take, Ianke şi Cadîr (Ioan Gyuri Pascu, Niculae Urs, Doru Ana)  – 17 noiembrie

Leul deşertului ( Radu Beligan, Maia Morgenstern, George Remeş, Tania Popa) – 18 noiembrie

Leul deşertului ( Radu Beligan, Maia Morgenstern, George Remeş, Tania Popa) – 24 noiembrie
 
Nişte fete (Vlad Zamfirescu ; Catrinel Dumitrescu, Irina Velcescu, Cristina Florea, Andreea Vasile, Diana Cavallioti)  – 26 noiembrie

LEUL DEŞERTULUI va ajunge şi în următoarele oraşe: Piteşti (10 noiembrie), Braşov (11 noiembrie), Focşani (12 noiembrie), Craiova (17 noiembrie), Galaţi (19 noiembrie), Brăila (25 noiembrie) şi Tulcea (26 noiembrie). 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Doliu uriaș în lumea actorilor. A murit un artist iubit de milioane de români
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în prima zi de Paște. Greșeala care aduce ghinion tot anul
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit un actor foarte popular
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât