Lia Olguţa Vasilescu, despre dosarul lui Liviu Dragnea: Eu sunt absolut convinsă că sentinţa va fi de achitare

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a declarat că este convinsă că Liviu Dragnea va fi achitat în dosarul DGASPC, în care este acuzat de fapte de corupţie.
Romania TV
12 iun. 2018, 19:52
Lia Olguţa Vasilescu, despre dosarul lui Liviu Dragnea: Eu sunt absolut convinsă că sentinţa va fi de achitare

„Eu sunt absolut convinsă că sentinţa va fi de achitare, sunt convinsă de acest lucru, pentru că nu există niciun motiv. Să târăşti un politician de anvergura liderului partidului de guvernământ într-un proces penibil… nu e normal. În condiţiile în care tot dosarul se baza pe mărturiile a două persoane, care în faţa instanţei au spus că Liviu Dragnea este nevinovat şi că au dat declaraţiile acelea în faţa procurorilor, pentru că au fost forţate să facă acest lucru. Refuz să cred că este posibil să asistăm la altceva decât o achitare”, a spus ministrul Muncii, la TVR1, potrivit Mediafax.

Sentinţa în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual era aşteptată vineri, cu o zi înaintea mitingului PSD pentru „apărarea democraţiei şi a statului de drept”, la care Dragnea spunea că sunt aşteptate câteva sute de mii de persoane.

În 15 mai, când au avut loc pledoariile finale la ICC, Liviu Dragnea a spus că şi-a afirmat „cu tărie” nevinovăţia pentru că nu a comis niciuna dintre faptele „pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu”. Întrebat ce părere are despre pedeapsa de şapte ani şi jumătate de închisoare solicitată de procurori, Dragnea a spus: „DNA-ul pentru mine vrea pe viaţă”.

„Pentru noi cei care suntem târâţi în aceast proces este o experienţă de viaţă pe care nu şi-o doreşte nimeni şi pe care nu o doreşti nici la duşmani. Sunt oameni care au fost acolo în sală şi care au vieţile distruse, au psihicul distrus”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a fost audiat la instanţa supremă, în 21 martie, timp de aproximativ două ore şi a susţinut că fostul director executiv al Direcţiei Floarea Alesu, dar nici altcineva, nu l-a informat vreodată că cele două angajate nu ar merge la serviciu şi că ar încasa salariul fără să muncească. El a negat, de asemenea, că ar fi discutat cu Floarea Alesu despre organigrama DGASPC, spunând că organigrama şi rectificările bugetare ale instituţiei aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director.

Liderul PSD a mai spus că din cei aproape 2.000 de oameni angajaţi în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Teleorman foarte mulţi erau din cadrul PSD şi de la alte partide politice, iar atunci se întreabă firesc dacă ar fi trebuit să se intereseze de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu: „Eu mă întreb firesc – ar fi trebuit să mă interesez de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu? Eu nu merg nici acum în fiecare zi la sediul de partid. Nici atunci. Eu ajungeam la sediul de partid cam la două săptămâni. Au fost perioade în care nu ajungea niciunul câte o lună. Când noi aveam Birou Permanent judeţean însemna că veaneau toţi membrii, şoferii, primarii, consilieri judeţeni, multă lume”.

Liviu Dragnea a fost confruntat în instanţă cu fosta directoare a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu. Ea a susţinut în faţa magistraţilor că l-a informat pe Liviu Dragnea imediat ce a aflat că cele două angajate care lucrau şi la PSD nu veneau la serviciu, la DGASPC, deşi primeau salariu, că a avut mai multe discuţii cu el despre cele două şi că liderul PSD i-ar fi spus să mai aibă răbdare pentru că situaţia se va rezolva şi să îi pună la muncă pe ceilalţi angajaţi. Liderul PSD a negat toate aceste acuzaţii, susţinând în instanţă că nu a avut nicio discuţie cu fosta directoare a DGASPC.

La finalul procesului, Dragnea a spus că încearcă să înţeleagă de ce a fost trimis în judecată fără nicio probă, ci doar în baza unor „bârfe spuse la un şpriţ” şi a susţinut că a rămas „ţinta DNA”: „Aş vrea să închei, domnule preşedinte. Aşa cum am spus de la început, am citit dosarul, rechizitoriile, declaraţiile. Încerc să înţeleg de ce am fost trimis în judecată fără nicio probă, doar pe nişte declaratii, nişte feelinguri, nişte bârfe spuse la un şpriţ. Nu am reuşit să înţeleg. Ce să mai spun, am rămas şi sunt ţinta DNA-ului”.

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, a fost reluat de la zero de către ICCJ în 3 octombrie 2017, când la instanţă a fost prezent şi liderul PSD. La sosirea la ICCJ, Dragnea a fost aşteptat de un grup de contestatari care au agitat cătuşe şi au strigat „La puşcărie!”, iar la plecare a fost aşteptat de mai multe persoane aduse de către Codrin Ştefănescu.

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. „În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.

Tot miercuri, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecă procesele în care sunt trimişi în judecată preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi fostul vicepremier Gabriel Oprea. Toate cele trei procese au fost reluate de la zero în toamna anului trecut, după ce judecătorul care a înlocuit-o în complet pe Anamaria Dascălu, care s-a pensionat, a decis readministrarea probelor, invocând o decizie CEDO.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își schimbă cercul de prieteni anul viitor. Renunță la oamenii falși
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
O amuletă de argint descoperită în Germania, primele dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?