Liberalii centralizează propunerile de modificare a statutului pe care le vor supune aprobării Consiliului Naţional

Comisia de statut a PNL se reuneşte vineri, la ora 17.00, la sediul central din Modrogan pentru a centraliza toate propunerile de modificare a statutului partidului venite de la liderii din teritoriu şi care vor fi înaintate sâmbătă Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) pentru aprobare, cele mai importante modificări vizând modalitatea de alegere a preşedintelui şi a conducerii centrale a formaţiunii.
Filip Stan
03 mart. 2017, 06:13
Liberalii centralizează propunerile de modificare a statutului pe care le vor supune aprobării Consiliului Naţional

Până acum s-au conturat două curente de opinie în ceea ce priveşte regulile de alegerile a preşedintelui şi a conducerii centrale a PNL. Pe de o parte, unii lideri centrali şi din teritoriu au propus ca preşedintele partidului să fie aleşi de către toţi membrii PNL, în vreme ce alţii vor menţinerea sistemului electoral de până acum, anume ca fiecare judeţ să desemneze un număr de delegaţi la Convenţie în funcţie de rezultatele obţinute la ultimele runde de alegeri.

O altă dispută se poartă asupra faptului dacă preşedintele, alături de secretarul general şi de prim-vicepreşedinţi, să fie aleşi pe baza unei moţiuni – un document-program care să conţină principalele direcţii strategice şi angajamente pe care şi le ia cel care vizează funcţia supremă în partid. Dacă s-ar merge pe această variantă, în cadrul Conveţiei ar fi ales doar preşedintele şi echipa restrânsă de lideri centrali, urmând ca vicepreşedinţii să fie selectaţi ulterior prin votul membrilor CNC.

Un alt curent de opinie din interiorul PNL militează pentru alegerea întregii echipe de conducere în cadrul Convenţiei.

Toate propunerile de modificare a stutului pe care le va centraliza vineri comisia de statut vor fi supuse aprobării Biroului Politic Naţional (BPN) şi, ulterior, Consiliului Naţional de Coordonare care se vor întruni sâmbătă la Palatul Parlamentului.

Liderii PNL au stabilit în şedinţa BPN de luni calendarul alegerilor interne: convocarea Consiliului Naţional de Coordonare pentru data de 4 martie, finalizarea alegerilor în organizaţiile judeţene până pe 2 mai şi organizarea Convenţiei Naţionale pentru alegerea noii conduceri a partidului în 17 iunie.

Spynews
Cum arată acum Daria, fosta iubită a lui Alex Bodi! Cu ea a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Regatul puțin cunoscut de la malurile Mării Negre. Nu multă lume îi știe povestea
Capital.ro
TAXA pe care șoferii sunt obligați să o plătească. Lovitură pentru românii până în 30 de ani
Playtech.ro
OOPS! Anna Lesko, cu părțile INTIME la vedere. Fosta lui Irinel Columbeanu a arătat TOT
DailyBusiness
BEM APĂ OTRĂVITĂ! Lista localităților din România cu apă contaminată
Adevarul
Forțele speciale ucrainene au lovit o bază rusească din Siria după întrevederea între Putin și Assad VIDEO
Spynews
Mama Cristinei Rotaru, atac dur la adresa lui Andrei Rotaru! Soacra concurentului de la Insula Iubirii l-a pus la punct: ”Nu cumva ești expirat?”
Spynews
Bianca Sârbu s-a tuns periuță! Motivul neașteptat al schimbării radicale | VIDEO
Evz.ro
O problemă pe capul multor români. Ce soluții au la îndemână
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un gest extrem
Cancan.ro
MISTER ELUCIDAT! Al cui este al doilea ADN găsit sub unghiile dentistei din Brăila. Dosarul devine mai solid acum
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Motivul halucinant pentru care o tânără din Călărași ar fi fost aruncată pe geam de iubit. Tânăra a căzut de la etajul trei
Capital.ro
Noul ordin de la Guvern. Legea se schimbă în toată România: Nu va exista toleranță
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care a zguduit România
substantial.ro
Căldura extremă este responsabilă pentru peste 175.000 de decese anual în Europa
MediaFlux
Se PERMIT DROGURILE la volan! Prag pentru CONSUMUL de droguri, ca la ALCOOL
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?