Liberalii îi cer ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, un plan de reducere a inflației: „Măsuri concrete care îi vor ajuta cu adevărat pe oameni”

Scăderea taxării muncii și creșterea veniturilor e susținută de liberali, însă aceștia au precizat că, în cazul în care e redusă taxarea muncii punându-se presiune pe mediul de afaceri, veniturile românilor nu vor creşte.
Alina Costache
03 feb. 2023, 22:10
Liberalii îi cer ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, un plan de reducere a inflației:

Liberalii au subliniat că supraimpozitarea contractelor part-time a fost o măsură propusă de PSD, partid care conduce atât Ministerul de Finanţe, cât şi Ministerul Muncii.

„Partidul Naţional Liberal este partidul care întotdeauna a susţinut reducerea taxării muncii, astfel încât românii să primească mai mulţi bani. PNL susţine ferm renunţarea la supraimpozitarea contractelor part-time, scăderea CAS (propunere iniţiată deja de PNL în Parlament) şi orice tip de măsuri care cresc veniturile, atât celor angajaţi la stat, cât şi la privat, fără a afecta mediul de afaceri.

PNL s-a opus la acel moment, dar ne aflăm într-o coaliţie şi a fost nevoie de un compromis, exact pentru a putea păstra cota unică şi a evita supraimpozitarea companiilor, o linie roşie pe care PNL a refuzat să o treacă. Prin acea măsură, PSD a mărit taxele pe muncă ale românilor care lucrau 2 sau 4 ore, rezultând dispariţia netă a zeci de mii de contracte de muncă. Nu se poate ca acum să încerce să îşi răscumpere greşeala faţă de acei oameni sufocând mediul de afaceri şi luând decizii care vor duce la creşteri de preţuri pentru bunuri şi servicii”, a transmis PNL printr-un comunicat.

Citește și Gabriela Firea: „Oamenii se tem pentru viaţa lor din cauza câinilor vagabonzi agresivi care au sfâşiat o femeie? Nicuşor Dan, USR şi PNL sunt principalii vinovaţi”

Dacă taxarea muncii e redusă punând presiune pe mediul de afaceri, puterea de cumpărare a românilor nu va creşte, ci din contră, spun liberalii.

„Dacă PSD îşi doreşte cu adevărat să îi ajute pe români, atunci aşteptăm de la ministrul de Finanţe de la PSD, Adrian Câciu, un plan pentru scăderea inflaţiei şi pentru ca România să se împrumute la dobânzi mai mici. Acestea sunt măsuri concrete care îi vor ajuta cu adevărat pe oameni.

Cea mai simplă variantă aritmetică este creşterea numărului de angajaţi din economia reală. Pe un calcul bazat pe bugetul pe anul în curs se poate observa că la fiecare 60.000 de noi angajaţi apăruţi în economie şi plătiţi cu salarii medii se poate reduce impozitarea muncii cu circa 1% pentru aproximativ 5,6 milioane de salariaţi, păstrându-se un echilibru în balanţa de venituri şi cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale. Vorbim despre locurile de muncă din economia reală, care necesită atragerea de investiţii sustenabile şi dezvoltarea de afaceri, nu investiţii speculative şi tunuri trase peste noapte. Însă, pentru acest obiectiv este necesar să nu băgăm spaima în investitorii potenţiali sau cei deja prezenţi în ţară, vehiculând taxe aberante şi impozite nejustificate”, se mai arată în comunicatul PNL.

Citește și Scandal în Coaliţie. PSD solicită PNL să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari

Mai mult, pe lângă scăderea taxării muncii, soluțiile pentru economia românească ar fi creșterea accesului la finanţare a companiilor pentru ca acestea să se dezvolte mai bine, precum şi stimularea investiţiilor străine directe, continuându-se linia de anul trecut, când aceste investiţii au înregistrat un nou record.

„PNL susţine creşterea veniturilor angajaţilor, dar realizată pe considerente fiscale care iau în calcul impactul pe termen lung asupra economiei reale, nu pe declaraţii cu iz electoral care pot produce efecte devastatoare pe termen lung în mediul economic”, conchid liberalii.

PSD a spus că scopul final al acestei taxe de solidaritate e susținerea măsurilor pentru scăderea impozitării muncii, mai ales în cazul angajaților cu venituri mici sau medii, precum şi sistemul de educaţie care pregăteşte viitoarea forţă de muncă.

„Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca şi companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susţine creşterea veniturilor angajaţilor care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarităţii, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menţine în România această forţă de muncă productivă, atât de importantă pentru economia naţională”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre