Liberalul Eugen Nicolăescu: Mi-ar părea rău dacă Falcă ar veni în PNL

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că i-ar părea rău dacă Gheorghe Falcă ar veni în PNL, pentru că locul acestuia este în PDL, el menţionând, în acelaşi timp, că traseism politic înseamnă plecarea dinspre opoziţie spre putere, relatează Mediafax.
Romania TV
29 mart. 2012, 13:32
Liberalul Eugen Nicolăescu: Mi-ar părea rău dacă Falcă ar veni în PNL

„Dacă ar fi avut mai puţine vulnerabilităţi şi mai puţină expunere în cadrul greilor susceptibili de corupţie din PDL, atunci, într-adevăr, am fi putut să ne întoarcem la prima afirmaţie pe care am făcut-o: da, se pleacă de la putere către opoziţie din cauza faptului că a avut probleme cu acea putere. Dar când eşti în centrul puterii şi ai acces la fonduri şi te bucuri de ele, după aceea să te trezeşti cu două luni înainte de alegeri că eşti nemulţumit şi că ţi se pare că acea putere este abuzivă şi nu e conformă cu principiile tale, mi se pare puţin cam mult”, a spus Nicolăescu, referindu-se la Falcă.

Liberalul a precizat că nu a auzit despre o plecare a lui Falcă din PDL către PNL. „N-am auzit, dar mie mi-ar părea rău dacă ar veni la PNL, pentru că locul lui e la PDL”, a precizat Nicolăescu.

El a menţionat că este primul care critică traseismul politic, definind acest lucru drept migrarea unui politician dinspre opoziţie spre putere. „Traseismul politic înseamnă să pleci întotdeauna dinspre opoziţie spre putere. Invers este un lucru de atitudine ideologică, morală şi comportamentală. Când puterea devine coruptă, pleci”, a precizat Nicolăescu.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a afirmat, la România TV, că el şi alţi aleşi locali importanţi ai PDL au fost contactaţi de către PNL, în vederea constituirii unei forţe autentice de centru-dreapta. Falcă spune însă că el nu intenţionează să părăsească PDL, dar s-a declarat un suporter al constituirii unei formaţiuni de dreapta care să atragă voturile întregului electorat de dreapta.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Drumul de mare viteză care va lega trei municipii din România. Cât mai au șoferii de așteptat până să circule pe el
Capital.ro
Legenda de care România s-a despărțit. A fost cel mai mare nume al țării. A reușit să scrie istorie pe tot globul
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Sfaturile primite de o tânără din România care vrea să se mute în Spania. „Nu le ajunge salariul până la sfârșitul lunii”
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Codul secret care a schimbat cursul istoriei a fost spart. Era considerat imposibil de decriptat
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lege pentru cei care stau la curte. Distanță obligatorie față de gardul vecinului. Măsori sau mergi la tribunal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
3.000 de lei pentru fiecare familie. Actele trebuie depuse imediat la primărie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Premieră la nivel național: un oraș din România va avea o pădure-parc imensă