„Ieri dimineață mi-am pierdut gustul și mirosul. Am tot sperat că mi se pare. La prânz, am ales să adaug mult ustoroi în mancare și am încercat și un sos picant. Apoi am băut o limonadă. N-am simțit nici un gust. Mai târziu am încercat să miros un parfum. Nimic.
După ce m-am consultat cu un specialist, am luat decizia să merg de urgență să mă testez. Astăzi au venit și rezultatele testului PCR: POZITIV. Deocamdată mă simt bine, nu am febră și lucrurile par să fie stabile. Nu pot să nu recunosc că mi-e puțin teamă, mai ales pentru că nu știm cum ar putea să evolueze situația.
Nu știu de unde am luat virusul. M-am protejat și am respectat regulile de distanțare socială.
Aveți mare grijă de voi și de cei dragi. Purtați mască”, a scris Diana Stoica, pe Facebook.