Liderii Forţei Civice, îndureraţi de dispariţia partidului

Preşedintele organizaţiei judeţene Braşov a Partidului Forţa Civică (FC), Dumitru Puchianu, a declarat marţi, la ultima conferinţă de presă a acestei formaţiuni politice, că este o mare durere că, începând din 26 iulie, partidul va dispărea, transmite Agerpres.
Filip Stan
22 iul. 2014, 10:41
Liderii Forţei Civice, îndureraţi de dispariţia partidului

‘Este o mare durere că începând din 26 iulie Partidul Forţa Civică va dispărea. Însă, noi trebuie să vedem lucrurile în perspectivă. Pentru a evita de a fi străini în propria ţară, trebuie să facem tot ce este posibil ca reprezentantul Dreptei să câştige alegerile prezidenţiale. Acesta este scopul nostru de astăzi’, a explicat Dumitru Puchianu.

Referindu-se la integrarea Partidului Forţa Civică în structurile Partidului Democrat Liberal (PDL), Puchianu a precizat că membrii Forţei Civice sunt angajaţi în construcţia politică fără a avea interese personale sau de grup, singurul interes fiind acela de a construi un partid puternic care să fie alternativa Stângii din acest moment.

‘Sper să fim grupul radical reformator de dreapta, iar ideile noastre şi elementele de program ne poziţionează în această situaţie’, a adăugat preşedintele organizaţiei judeţene Braşov a Partidului Forţa Civică.

Puchianu a mai arătat că toate structurile de conducere ale partidului Forţa Civică vor fi parte integrantă în structura de conducere a Biroului Politic Judeţean al PDL.

‘Am certitudinea că vom face tot ce este posibil să ne integrăm şi să ne aducem aportul nostru constructiv în această nouă formulă.Vreau să vă declar în mod responsabil, că nu am niciun resentiment faţă de nimeni şi faţă de nimic. În egală măsură nici colegii mei nu au un astfel de resentiment, care să creeze tensiuni sau blocaje în procesul de integrare’, a spus Dumitru Puchianu.

 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Doi români ajunși la all-inclusive în Turcia au avut parte de o experiență neașteptată. „Nu mi-am imaginat că vom primi așa ceva”. Cât au plătit pentru patru zile
Capital.ro
Devine obligatoriu în țară. Ordin semnat și parafat azi, 29 iulie: O nouă etapă pentru drepturile românilor
Playtech.ro
De ce este ziua de 29 iulie foarte importantă pentru români. Are legătură directă cu „Deșteaptă-te, române!”
DailyBusiness
Se dau bani GRATIS pentru români! Cardurile vor fi încărcate în august
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Vremea se schimbă brusc. Vești de ultimă oră de la ANM
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce face ori de câte ori aude numele victimei, dezvăluiri
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și când trebuie să mergem la medic
Capital.ro
Mașinile au interzis! Amenda este de 10.000 de lei. E lege în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Coliziune fatală între tren și camion Kamaz în Rusia: doi morți și până la 100 de răniți
MediaFlux
ROMÂNII primesc 1.281 de LEI de la STAT. DREPT GARANTAT pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!