Liderii PSD, convocaţi de premierul Ponta la Guvern

Liderii de grup şi şeful Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, au fost convocaţi marţi de premierul Victor Ponta la Guvern.
Romania TV
17 sept. 2013, 08:30
Liderii PSD, convocaţi de premierul Ponta la Guvern

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat marţi că în acest moment nu există niciun fel de problemă în USL care are un candidat la Preşedinţie, Crin Antonescu, şi un prim-ministru, Victor Ponta, arătând că nu trebuie transformate anumite reacţii emoţionale în motto-uri.

Zgonea a precizat că la Guvern are loc „o întâlnire obişnuită” săptămânală cu premierul şi liderii de grup ai PSD, pentru a vedea ce urmează de făcut.

„Noi nu suntem PDL, dacă avem ceva de zis discutăm în familie. În acest moment nu există niciun fel de problemă. E normal ca presa să fie alimentată să creadă că este o reacţie emoţională între cei doi lideri, eu cred că în acest moment trebuie să fim calmi, să ne gândim la proiectele importante pentru noi, pentru România, să accelerăm dezbaterile proiectului Roşia Montană în Parlament. Avem o grămadă de proiecte care sunt obligatorii în această sesiune şi ele sunt prioritare, iar restul lucrurilor le vom face la momentul oportun”, a precizat Zgonea în legătură cu discuţiile din USL.

Întâlnirea de la Guvern vine în contextul celei mai severe crize din interiorul USL. Preşedintele USL, Crin Antonescu, a transmis PSD şi premierului Victor Ponta să se hotărască dacă îl mai susţine pentru preşedinţia României. Într-un interviu pentru gandul.info, preşedintele PNL i-a sugerat lui Ponta să organizeze un Congres în care să anuleze hotărârea prin care PSD îl sprijină la prezidenţiale sau să anuleze Protocolul USL. Liberalul a precizat că dacă USL se rupe şi Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de premier.

Tot marţi, premierul Victor Ponta va prezenta Camerelor reunite ale Parlamentului principalele elemente ale noului acord cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

Potrivit primului-ministru, proiectul final de scrisoare de intenţie a fost trimis la Fondul Monetar Internaţional pe 12 septembrie.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster