Liderul Grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon, discută în cursul zilei de joi cu preşedintele Traian Băsescu, venind în România la invitaţia lui Mugur Isărescu. Șeful organizației, despre care se spune că ar conduce întreaga lume, vine la Cotroceni. Despre influenţa celei mai secrete alianţe la nivel mondial se tot vorbeşte de zeci de ani, încă din anul 1954, când a fost înfiinţat acest club select într-un hotel din Olanda.
Citeşte şi Vicontele Etienne Davignon, din nou la Bucureşti
Grupul este alcătuit din oameni extrem de puternici, cum ar capete încoronate, mari finanţişti, producători de arme, politicieni şi jurnalişti, dar de asemenea extrem de discreţi. Astfel, de la înfiinţare, niciuna dintre discuţiile acestei organizaţii nu au fost făcute publice, motiv pentru care există numeroşi oameni care spun că ar fi vorba de un guvern din umbră care decide soarta lumii. Mai mult, se vorbeşte de faptul că acest grup a decis înfiinţarea Uniunii Europene sau a monedei euro.
Citeşte şi Şeful Grupului Bilderberg: Povestea Greciei trebuie să ia sfârşit, se poate repeta în altă ţară
Etienne Davignon a venit în România la invitaţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, vicontele urmând să aibă cu acesta mai multe discuţii private. De asemenea, liderul Grupului Bilderberg urmează să discute şi cu preşedintele României, Traian Băsescu.