Liderul partidului neonazist Zori Aurii, Nikos Michaloliakos, a fost arestat

Poliţia greacă a anunţat că l-a arestat pe liderul partidului neonazist Zori Aurii, Nikos Michaloliakos, suspectat că face parte dintr-o organizaţie criminală.
Romania TV
28 sept. 2013, 09:57
Liderul partidului neonazist Zori Aurii, Nikos Michaloliakos, a fost arestat

În afară de Nikos Michaloliakos au mai fost arestaţi Ilias Kassidiaris, deputat şi purtător de cuvânt al partidului, şi alţi doi membri ai partidului, relatează AFP, citând aceeaşi sursă, informează Agerpres.

Curtea supremă greacă a emis mandate de arestare pentru cel puţin alţi cinci deputaţi ai acestui partid. Curtea anchetează asasinarea unui rapper antifascist de către un activist al acestei formaţiuni, au informat surse judiciare.

Citeşte şi Guardian: Membrii partidului extremist Zorii Aurii se întânesc cu neonaziştii din România

După uciderea lui Pavlos Fyssas, 34 de ani, pe 18 septembrie, autorităţile au declanşat o amplă anchetă în privinţa acestui partid, suspectat de numeroase violenţe împotriva unor migranţi şi activişti de stânga. „Democraţia are mijloace să se apere”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Simos Kedikoglu, la TV Skai, la câteva minute după arestarea deputaţilor.

În contextul şomajului ridicat şi al sărăciei care s-au agravat în Grecia din cauza crizei, partidul Zori Aurii a reuşit să intre prima oară în Parlament, la alegerile din iunie 2012, obţinând 18 locuri din cele 300 ale camerei, încheie AFP.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
”Credeam că va fi pentru tot restul vieții”. Alina Sorescu, confesiuni emoționante despre căsătoria cu Alexandru Ciucu
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
Fanatik.ro
Habemus Dan! Nicușor Dan este noul președinte al României după numărarea a 100% din voturi: 53,60 – 46,40! Rezultate finale, date oficiale BEC alegeri prezidențiale 2025, turul 2
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu: Se termină! Lovitură după ce George Simion a pierdut alegerile
Playtech.ro
Imagini inedite cu Nicușor Dan în prima zi după alegerile prezidențiale. Cum a fost surprins noul președinte al României
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Vladimir Putin extinde una dintre cele mai controversate baze de testare a rachetelor nucleare din epoca post-sovietică
wowbiz.ro
„Vai și amar de voi, sunteți niște terminate” Culiță Sterp TUNĂ ȘI FULGERĂ, după ce soția lui a fost criticată în urma imaginilor de la botez. Ce mesaj ȘOCANT a transmis
Spynews
Trei zodii protejate de divinitate. Totul va merge în viața lor așa cum își doresc
Spynews
Adriana Bahmuțeanu, în proces cu fiul ei cel mare! Vedeta s-a prezentat în instanță fără avocat : ”Nu am apărător, o să văd ce fac”
Evz.ro
Viscol puternic și ninsori pe Transalpina. Redeschiderea drumului a fost amânată
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
kanald.ro
Se modifică data la care vor fi livrate alocațiile copiilor în luna iunie 2025
Cancan.ro
George Simion, PRIMELE declarații după ce a pierdut în fața lui Nicușor Dan: 'Am fost singuri împotriva tuturor'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea artistă pe care România a pierdut-o. A câștigat cele mai mari premii mondiale. Nimeni n-o va înlocui
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
stirilekanald.ro
Mămica a doi copii, răpită din fața casei și abandonată într-o mașină în flăcări. Mesajele cumplite pe care le-a primit soțul de la răpitori
Cum te pregătești pentru o intervenție chirurgicală bariatrică?
MediaFlux
Prima fotografie cu Nicușor Dan după ce a devenit președinte! Gest incredibil după câștigarea alegerilor: Și-a dus singur fetița la școală FOTO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul virează bani pe 20 mai. Cine sunt românii care primesc ajutoare