Precizarea lui Roman vine în contextul în care mai mulți liberali au demisionat din grupurile parlamentare PNL, ultimul fiind deputatul Constantin Șovăială, care a trecut joi în tabăra lui Ludovic Orban.
Demisii pe bandă rulantă din grupul PNL: Deputatul Constantin Şovăială se alătură taberei Orban
„PNL este singurul partid istoric ce a rezistat in istoria sa îndelungată, in fata tuturor atacurilor venite din interior și exterior! Și va rezista in continuare!
Sigur ca regret plecarea fiecărui coleg parlamentar. Vom pierde probabil 13-14 senatori și deputați din totalul de 134. Vom rămâne de departe cel mai important partid de dreapta din Parlament. PNL înseamnă și 250.00 de membri, 1264 primari și 17 președinți de Consilii județene, fideli partidului, nu unui om.
A mai încercat, recent și Tariceanu sa rupa PNL. Iar rezultatul este cunoscut. Nu mai exista politic.
O sa propun colegilor ca cei care pleacă și ataca partidul, sa o facă din afara lui și sa le spunem clar: usa PNL este închisă celor care își bat joc de PNL!”, a scris Roman, pe pagina lui de Facebook.
Grupul parlamentar al PNL a pierdut deja cinci parlamentari, care sunt apropiaţi de fostul preşedinte, Ludovic Orban. Senatorul PNL, Ovidiu Iosif Florean, a demisionat miercuri din grupul PNL de la Senat și va rămâne senator neafiliat. Acesta urmează calea aleasă de fostul lider al PNL, Ludovic Orban, care a părăsit grupul PNL de la Camera Deputaților.
Şi deputaţii Ion Ştefan, fostul ministru al Dezvoltării, şi Alexandru Kocsis au anunţat, tot miercuri, că se retrag din grupul parlamentar al PNL şi vor activa, momentan, ca neafiliaţi.